România. Încă un urs a fost omorât. Cum s-a întâmplat aşa ceva

 

Un urs care a ajuns pe Autostrada Sibiu – Orăştie, a fost accidentat mortal, miercuri, de un şofer care conducea un TIR. Animalul a ricoşat, apoi, într-un autoturism. În urma impactului, nu au existat victime omeneşti.

 

 


Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov, accidentul a avut loc miercuri dimineaţa, în zona localităţii Cristian, judeşul Sibiu, pe Autostrada Sibiu – Orăştie. Animalul a fost lovit mai întâi de un TIR, apoi a ricoşat într-un autorism.

„A fost identificat şi locul pe unde a escaladat gardul şi au identificat şi urme pe taluzul drumului. În zonă este o pădure, dar bănuiala este că ar fi venit de la groapa de gunoi din apropiere”, au spus reprezentanţii DRDP Braşov, care administrează drumul.

La nici 50 metri de locul incidentului există o ecoduct pentru animale.

Secţia Autostrăzi Sibiu a derulat, în ultima lună, un program de reparare, construcţie şi înlocuire de gard de protecţie pe toată lungimea sectorului de autostradă.

În timpul verii, mai multe accidente în care au fost implicaţi urşi au avut loc aproape în aceeaşi zonă, pe Autostrada Sibiu – Orăştie.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?