Român arestat, în Italia: a provocat intenţionat mai multe incendii. Mii de pompieri, mobilizaţi

Un imigrant român a fost arestat preventiv în sudul Italiei sub acuzația că a provocat intenționat incendii într-o rezervație naturală, în contextul în care mii de pompieri sunt mobilizați de peste o săptămână pentru operațiuni de stingere a focului, iar numeroase locuințe au fost distruse.

Românul în vârstă de 24 de ani a fost surprins de un agent al carabinierilor aflat în timpul liber în timp ce provoca un incendiu în zona Teggiano, în apropierea Rezervației naturale Cilento, Alburni și Vallo di Diano, în regiunea italiană Campania (sud), relatează agenția ANSA, Gazzetta di Salerno și La Repubblica.

Sute de incendii de vegetație au loc în sudul Italiei, în principal în regiunea Campania, sute de locuințe fiind distruse.

O zonă foarte afectată este cea din jurul Vulcanului Vezuviu, în apropierea orașului italian Napoli.

sursa

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?