Revocare Kovesi. USR cere demisia imediată a ministrului Justiţiei

 
Revocare Kovesi. USR cere demisia imediată a ministrului Justiţiei
Revocare Kovesi. USR cere demisia imediată a ministrului Justiţiei

Uniunea Salvaţi România condamnă decizia politică luată, joi, de ministrul Justiţei, Tudorel Toader, de a propune revocarea procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi cere demisia imediată a ministrului Justiţiei.



"De aproximativ 1 an de zile ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, tot încearcă să amâne această decizie pe care i-o cer mai marii PSD, oamenii care i-au dat portofoliul Justiţiei pe mână, cu scopul clar de a-i scăpa de ameninţarea dosarelor pe care le au în instanţă şi nu pentru a administra corect regulile după care funcţionează sistemul judiciar. Tudorel Toader a ales să respecte indicaţiile şefilor politici şi să dea un semnal puternic magistraţilor din România că de acum înainte oricine îndrăzneşte să cuteze să ancheteze gaşca de penali a lui Liviu Dragnea va fi supus hărţuielilor mediatice şi politice", se arată într-un comunicat al USR.

"USR le transmite magistraţilor independenţi şi oneşti, care nu se lasă intimidaţi de PSD, că au un sprijin în ei şi în societatea civilă, în sutele de mii de români care-şi doresc o justiţie dreaptă şi o lege egală pentru toţi", a spus preşedintele USR, Dan Barna.

USR precizează că respinge categoric această încălcare a principiilor statului de drept, care astăzi, prin însuşi ministrul Justiţiei, au fost aruncate complet în derizoriu.

"Prin decizia de astăzi, Tudorel Toader se compromite definitiv în faţa magistraţilor şi a societăţii. El a intrat ca independent în Guvern, dar a devenit doar un instrument obedient. În pofida unei cariere respectabile, fost rector al celei mai vechi universităţi de Drept din România şi fost judecător al Curţii Constituţionale, Tudorel Toader a renunţat la principiile sale de profesionalism pentru a servi interesele grupului infracţional organizat care conduce azi România. Acţiunile ministrului Toader sunt o dovadă de atentat la independenţa sistemului judiciar din România şi cerem să fie sancţionate. Prin această poziţie, constatăm încă o dată că USR este singurul partid din România care se luptă pentru o justiţie independentă", se mai arată în comunicat.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?