Reţeta zilei: supă cremă de dovleac. Simplu, rapid şi extrem de delicios

 
Reţeta zilei: supă cremă de dovleac. Simplu, rapid şi extrem de delicios 
Reţeta zilei: supă cremă de dovleac. Simplu, rapid şi extrem de delicios 

În sezonul de toamnă, dovleacul este una din cele mai întâlnite legume în bucătărie. Folosit în mod tradiţional pentru diverse sortimente de desert, dovleacul a devenit în ultimii ani un ingredient de bază pentru supe sau ciorbe.



Iată cum să prepari o delicioasă supă cremă de dovleac, după reţeta unui renumit chef. 

Mod de preparare

Se curăţă dovleacul de seminţe. Apoi se feliază şi se condimentează cu sare, piper şi se unge cu puţin ulei. Fâşiile trebuie învelite ulterior în folii de aluminiu şi băgate la cuptor.

„Mie îmi place mai mult ca dovleacul să fie copt, decât fiert. După ce se coace, se scoate din folie, se curăţă pulpa şi se face o bază din ceapă albă, cu unt şi puţin usturoi. Trag ceapa cu untul într-o tigaie unde pun puţin ulei de măsline, apoi adăug câteva cubuleţe de cartof crud pentru ca amidonul să lege compoziţia. Folosesc şi o mirodenie care dă un gust deosebit, nucşoara“, descrie procedura Chef Giovanni.

Compoziţia se stinge cu vin, iar peste ea se pune supă de legume sau apă. „Când totul e fiert şi omogen, blendez şi fac supa cremă. Cremozitatea o verificăm cu lingura, trebuie să curgă ca mierea de albine“, explică specialistul.

Pentru a echilibra gusturile (dovleacul şi ceapa cu untul fiind dulci), Chef Giovanni recomandă ca supa-cremă să fie servită cu chipsuri din prosciutto (şuncă tradiţională italiană). „Ştim că prosciutto e sărat şi astfel se combină gusturile.

Chipsurile se fac aşa: într-o tavă pun hârtie de copt, apoi feliile de prosciutto, apoi altă hârtie peste ele şi altă tavă, ca să le ţin presate. După 6-7 minute de copt, ies crocante, asemeni chipsurilor de cartofi. După ce montez în farfurie supa şi 2-3 cipsuri de prosciutto, mai folosesc un fir de ulei de trufe şi 3-4 felii de trufe“, descrie în continuare preparatul Chef Giovanni.

 Sursa

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?