Restructurarea companiilor naţionale va fi tratată separat, a anunţat Guvernul

 
Foto: lideruldeopinie.ro
Foto: lideruldeopinie.ro
Restructurarea administrativă discutată în şedinţa Guvernului din data de 12.08.2009 se referă la 226 de agenţii, autorităţi, administraţii, oficii din care 141 au fost desfiinţate, comasate sau restructurate prin preluarea în ministere, rămânând 113 (inclusiv cele 33 care nu pot fi desfiinţate), se arată într-un comunicat de presă al Guvernului României.

Se vor reduce 10.554 de posturi bugetate de la toate agenţiile, autorităţile etc. ca şi din aparatele proprii ale ministerelor. 1583 sunt posturi vacante bugetate, iar restul de 8971 sunt posturi ocupate. Economiile care se realizează la bugetul de stat însumează 219,35 milioane lei (aproximativ 52 milioane de euro) pentru un an financiar.

Prin comasare se vor reduce şi cheltuielile de funcţionare şi cele cu bunuri şi servicii. De asemenea, un alt palier al deciziei guvernamentale a vizat includerea veniturilor proprii ale instituţiilor finanţate exclusiv sau parţial din venituri proprii la bugetul de stat. Aceste măsuri aduc în plus o economie de peste 100 milioane euro.

Concedierile se vor face conform legislaţiei în vigoare, iar procesul de restructurare al agenţiilor şi autorităţilor etc. a vizat  numai acele instituţii care au personalitate juridică distinctă şi buget propriu şi care, pentru a putea fi restructurate, necesită elaborarea de Hotărâri de Guvern sau proiecte de lege.

Structurile care nu au personalitate juridică, din componenţa ministerelor, vor fi restructurate prin Ordin al Ministrului şi fiecare ministru este responsabil pentru implementarea acestor măsuri.

Măsurile luate în şedinţa de Guvern nu vizează Societăţile Comerciale, Societăţile Naţionale, Companiile Naţionale şi Regiile Autonome la care statul este acţionar unic sau majoritar şi care vor fi tratate separat, din cauza regimului juridic şi financiar diferit. Ministerul Economiei a propus spre analiză şi discuţie 30 de societăţi comerciale care sunt în planul de restructurare al ministerului.

La Ministerul Economiei  au fost restructurate în perioada 1 ianuarie - 1 august 2009 un număr de 4812 posturi, în plus urmând sa mai fie reduse un număr de 5416 posturi de cele 30 de societăţi aflate în procedură de lichidare. Aceste 10.228 de persoane disponibilizate pe parcursul anului 2009 nu au fost luate în calculul personalului restructurat la nivelul agenţiilor.

De asemenea, nu au fost luate în discuţie instituţiile de cultură şi cele care oferă servicii educaţionale şi de sănătate a populaţiei.

33 de structuri publice nu pot fi desfiinţate sau restructurate. Sunt acele instituţii impuse de aquisul comunitar (ex. instituţii de reglementare şi control), asupra altora Comisia Europeană a insistat să aibă o activitate independentă şi eficientă (ex. Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor), altele sunt obligatorii pentru funcţionarea unui stat (ex. Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă), unele derulează programe cu Banca Mondială sau cu organisme financiare internaţionale (ex. autorităţi de management pentru fonduri europene). 

 

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?