„Tovarășilor le plac lucrurile concrete”, scria umoristul american P. J. O'Rourke, în jurnalul său satiric Vacanțe în iad. O'Rourke vorbea de Varșovia, dar putea la fel bine să se refere și la București. Orașul, cunoscut odinioară drept „Parisul Estului”, a devenit cel mai mare șantier de construcții al lumii. Buldozere și camioane zdrăngăne de zor pe străzile cu gropi, umplând aerul de praf și zgomot în timp ce taie bulevarde noi și ridică zidurile fade ale clădirilor guvernamentale prin vechile zone ale orașului.
Autoritățile române vorbesc de o renaștere urbană; criticii o numesc devastare. Oricum i-am spune, e ceva suprarealist, un soi de monumentalism generat parcă de amoc. Inima noului București e un gigant de marmură albă: Palatul Poporului. În acel loc, președintele României, Nicolae Ceaușescu, împreună soția sa Elena, vor exercita puterea absolută a uneia dintre cele mai represive regimuri politice ale lumii. Ieșind chiar din palat, noul Bulevard al Revoluției Socialiste taie o fâșie perfectă, de trei mile, exact prin inima a ceea ce a fost cândva creuzetul plin de viață al vechiului București. „Este cu exact un metru mai lat, pe ambele părți, decât Champs-Elysees”, se laudă un ghid guvernamental. „Vrem un monument care să îi facă mândri pe toți românii.”
Mai multe pe Romania Libera
