Teddy Lebrun a părăsit Franţa pentru România acum mai bine de 14 ani. De trei ani conduce propria afacere de proiectare şi instalare a echipamentelor pentru tratarea deşeurilor. Francezul ştie că ţara noastră riscă proceduri de infringement dacă nu tratează cu maximă seriozitate problema mediului.
El a pus la bătaie toată experienţa pentru a executa lucrări ca la carte. În toate proiectele, beneficiar a fost statul român. Din păcate, chiar aceasta este una dintre probleme pentru că banii vin greu. În plus, contractorii aplică ad literam proverbul: cine-mparte, parte-şi face!
Teddy Lebrun: Sunt cazuri clare în care lucrările nu sunt achitate.
Reporter: Sunt sume mari?
Teddy Lebrun: Sunt sume importate pentru o societate de nivelul nostru.
Reporter: Care ar fi cea mai mare sumă pe care n-aţi încasat-o?
Teddy Lebrun: Recent vorbim de o sumă de 660.000 lei.
Reporter: Cine n-a dat banii ăştia?
Teddy Lebrun: O societate de construcţii românească. Sunt şi momente în care punem stop dar rămânem şi cu material pe stoc, rămânem cu facturi de la furnizor... e complicat. Ma simt bine în Romania, n-aş vrea să plec dar e adevărat că acest context în care azi lucrăm devine din ce în ce mai dificil. Şi pentru mine, care nu sunt naţional aici, e greu să înţeleg cum funcţionează aparatul administrativ. Trebuie foarte multe justificări pentru a face ceva şi multe lucruri care n-au sens. În Franţa, lucrurile sunt orientate către performanţă.
Ca să-şi recupereze banii de la firma care l-a contractat pentru lucrări de stat, Teddy a apelat la instanţă. Procesul ar putea dura ani întregi.
Reporter: Dacă ar fi să o luaţi de la capăt, aţi mai face afaceri în România sau v-aţi muta în Franţa?
Teddy Lebrun: M-aş duce înapoi. Nu ştiu să vă zic, poate că ar trebui să fac ceva... m-aş face avocat sau medic sau ceva mai uşor. Avocat, da, pentru că din ce în ce mai mult sunt căutaţi.
Conaționalii sunt mult mai vehemenți când sunt trași în piept. Valentin Andronache, un antreprenor de succes, spune că a fost înșelat de partenerul de afaceri. Şi aici benficiarul lucrărilor a fost tot statul, compania Hidroprahova.
Valentin Andronache: În urmă cu un an şi patru luni, am semnat un contract prin intermediul unui achizitor, beneficiar final fiind societatea Hidroprahova SA, operatorul regional de apă din judeţul Prahova, prin care am furnizat un sistem de detecţie-pierderi apă, format din aprox 40 de debitmetre, cu rolul de a monitoriza consumul de apă in localităţile aferente judeţului. Nici până în momentul de faţă nu am reuşit să încasăm contravaloarea respectivelor echipamente.
Reporter: Ce val avea contractul dvs?
Valentin Andronache: Valoarea contractului este 1.960.000 lei
Reporter: Din care aţi primit cât?
Valentin Andronache: Din care în momentul de faţă am încasat undeva la 50%.
Conform contractului, suma integrală ar fi trebuit plătită la o jumătate de an după ce lucrarea a fost finalizată, susţine păgubitul.
Valentin Andronache: Am avut nenumărate discuţii cu firma subbeneficiară care ne-au subcontractat, discuţii care nu s-au concluzionat cu niciun rezultat concret. Au fost numai promisiuni. Ne-au ascuns faptul că beneficiarul final a plătit contravaloarea echipamentelor livrate de noi. Situatia este dramatica. Pentru că în momentul în care nu încasezi, rişti să intri în insolventa, să intri în faliment, practic eşti scos efectiv din piaţă.
Nu de aceeaşi părere sunt şi reprezentanţii firmei colaboratoare. Aceștia susţin că cei care se consideră păgubiţi nici măcar nu aveau dreptul să primească sumele restante.
”Lipsa plăţilor a fost cauzată exclusiv de neexecutarea propriilor obligaţii de către Syscom, prin nefinalizarea conformă şi la termen a serviciilor ce îi revin şi neîdeplinirea condiţiilor contractuale.'', spune Romair.
”Cei mai mulţi urmează căile bătătorite. Ştie că i-a emis factura antreprenorul general, pe ăla îl dă în judecată, dar ăla poate să fie dat în judecată de alţi 20, poate să intre în insolvenţă, poate să trebuiasca să te înscrii la masa credală. Repede trebuie să acţionezi, dacă stai cu anii... normal că nu mai iei pe nicio cale şi rolul tău este de carne de tun. Să te duci în faliment, să prospere marii afacerişti care fac afaceri cu statul”, spune avocatul Dumitru Dobrev.
Și lipsa tribunalelor economice tergiversează acţiunile în justiţie. Asta îi face pe păgubiţi să vină şi cu bani de acasă pentru a duce la bun-sfîrşit procesele.
”Am avut situaţii în care a trebuit să încercăm să recuperăm banii de la firmele lui Georgică Cornu, marele asfaltator al Banatului, la fel ştiu că au fost foarte mari dificultăţi, şi necazuri, şi probleme, şi insolvenţe după ce a fost arestat Nelu Iordache, când nu s-a mai plătit nimic pe unde avea Romstrade lucrări şi a creat dificultăţi mari subantreprenorilor”, explică Dumitru Dobrev.
Sunt şi oameni de afaceri care sunt convinşi că eşecul lor vine la pachet cu nepăsarea funcţionarilor publcii. Adică a beneficiarilor, cei care demarează proiectele şi organizează licitaţiile. Bani există, dar plăţile nu se fac la timp, susţin micii întreprinzători.
”Fără niciun fel de ocoliş o spun, neplăţile sunt datorate statului. Eu nu ştiu care sunt condiţiile şi termenele de plată dar asta generează o sarabandă a neplăţilor de la cel mai mare până la cel mai mic. Atunci când încasează, ca fiecare îşi plăteşte datoriile pe care le are tot la stat, impozite, diverse, si ce mai rămâne, dacă mai rămâne, celor ca mine, să zicem. Cu cât eşti mai mic, cu atât eşti mai tare călcat în picioare”, spune Marius Iacob, păgubit.
Numai în prima jumătate a anului, peste 4.400 de firme şi-au declarat insolvenţa. Potrivit unui studiu Coface, cei mai mulţi desfăşurau activităţi în domeniul construcţiilor - peste 700, şi în agricultără - peste 200. Alte 200 de întreprinderi care aveau ca obiect de activitate fabricarea produselor textile s-au închis.
Noua lege a achiziţiilor publice oferă un colac de salvare antreprenorilor care vor să evite păcăleala patronilor mai mari.
”O firmă mică trebuie să ştie că atunci când merge în consorţiu cu o firmă mai mare, acea firma este obligată să declare autorităţii contractante, care sunt subcontractanţii lui, termenele de plată şi modalităţile prin care se realizează plata. Aşa încât o autoritate contractantă va ştii în fiecare moment că o firmă mare nu-şi plăteşte de fapt subcontractorii, tragându-i pe aceştia în faliment sau în imposibilitate de plată. Şi existând posiblitatea ca autoritatea contractantă să plătească direct subcontractorului”, spune Florin Jianu, preşedinte Consiliului Naţional al IMM-urilor.
Într-un stat unde legea nu este făcută ca să fie încălcată, companiile cu istoric prost nu ar mai putea participa la licitaţii. O astfel de iniţiativă a existat la un moment dat şi în România, însă ideea a murit din faşă.
”Trebuie să punem nişte întrebări totuşi şi la Consiliul Concurenţei. Noi folosim, de exemplu, datele cu caracter personal ale beneficiarilor noştri. Vedem dacă se ajunge la o decizie de genul ăla, care sunt condiţiile de îndeplinit legale pentru a putea face aşa ceva”, explică Adrian Panait Director departamentul pentru IMM.
Lehamitea din cauza timpului pierdut şi a buzunarelor goale i-a determinat pe mulţi antreprenori să-şi ia gândul de la afacerile româneşti.
Valentin Andronache: În momentul de faţă desfăşurăm un contract în Germania unde lucrurile se desfăşoară civilizat.
În străinătate, chiar dacă o firmă ajunge să intre în insolvenţă, rata recuperării banilor este mult mai mare, iar timpul mult mai scurt. Potrivit unor date de la Banca Mondială, în Franţa, de exemplu, rata recuperării este de 73,5 la sută, în aproape doi ani, în timp ce în Finlanda, rata este de 88,3 la sută în 11 luni. Germania stă, de asemenea, foarte bine în ceea ce priveşte recuperarea datoriilor, cu o rată de 80,6 la sută într-un an şi două luni. Nu acelaşi lucru se poate spune despre România care are o rată de recuperare de 35,6 la sută, în trei ani şi trei luni. Mai bine ca noi stau şi polonezii, cu o rată de recuperare de 63 la sută, în trei ani. Dintre ţările europene, Grecia este la coada clasamentului, cu o rată a recuperării de 33,6 la sută, în trei ani şi cinci luni.
Chiar dacă sunt oameni care sunt nevoiţi să pună lacăt pe afacere, reprezentanţii Ministerului pentru Mediul de Afaceri ne garantează că îi ajută pe cei mai tineri să-şi lanseze propriul business. Astfel că procentul celor care prosperă ar fi mai mare decât al celor care au pus cruce ideii de afacere românească.
”Programul Start Up Nation a fost un succes. Este şi cel mai ambiţios program din Uniunea Europeană. Nu există alt stat care să gestioneze un program de o asemenea anvergură. Au fost foarte mulţi înscrişi, aproape 20.000 de oameni 10.000 au intrat în verifcări, din aceşti 10.000 au fost şi respinși. S-au semnat 8.470 de contracte”, spune Adrian Panait
director Departamentul pentru IMM.
Autorităţile dau asigurări: Start Up Nation funcţionează... chiar şi pe forţe proprii!
În ceea ce priveşte anul viitor, un lucru e cert: nimic nu e sigur!
”La ora asta sunt trecute doar 700 de miloane credite de angajament, dar pot fi suplimentate până la două miliarde oricând. Pentru a atinge acel maxim de 10.000 de beneficiari în fiecare an. MUSCA 11.50 N-am pus niciodată presiune pe buget până să vedem ce se întâmplă”, spune Panait.
”Pentru anul viitor nu va exista un nou call de programe. 10.000 de noi firme nu vor fi finaţate anul viitor. Cel puţin nu se regăsesc în bugetul Ministerului pentru IMM uri”, explică și Jianu.
Ca să fie siguri că merg pe plus, unii dintre cei care au aplicat la programul Start Up Nation au scos proiectul la vânzare pe olx. Este singura afacere care, odată ce-ai scăpat de ea, nu poate să dea greş.
