Relațiile SUA-Rusia se degradează și mai mult. Anunț de ultimă oră de la Moscova

Rusia a anulat discuţiile strategice prevăzute săptămâna viitoare cu Statele Unite ale Americii, după retragerea de ultim moment a unei delegaţii americane de la o reuniune pe tema securităţii cibernetice, a anunţat vineri ambasadorul rus la Washington, Anatoli Antonov, citat de agenţia TASS, transmite AFP.



Ambasadorul Anatoli Antonov a calificat retragerea delegaţiei americane de la negocierile programate la sfârşitul lunii februarie, la Geneva, ca o ''decizie inamicală'', ce ''dă impresia că a fost planificată în avans şi care a dus la o degradare suplimentară în relaţiile'' dintre cele două state, potrivit Agerpres.

Rusia consideră, în consecinţă, că 'este imposibil' să ia parte la reuniunea prevăzută în zilele de 6 şi 7 martie la Viena, destinată discutării dificultăţilor pe care le traversează relaţiilor ruso-americane, dar şi altor chestiuni strategice.

Decizia Rusiei intervine la o zi după un discurs foarte ferm şi cu accente militariste al preşedintelui Vladimir Putin, în care acesta a lăudat noile arme ''invincibile'' ale Rusiei şi le-a cerut occidentalilor să ''asculte''.

În urma discursului, Washington a acuzat încă o dată Moscova că se sustrage obligaţiilor internaţionale.

''Aş dori să subliniez încă o dată că Rusia nu a încălcat (nici măcar) un singur acord de control al armamentelor şi de neproliferare, în dezvoltarea potenţialului său nuclear'', a scris pe Facebook ambasadorul Antonov.

''Se pare că Departamentul de Stat nu stăpâneşte foarte bine dosarul'', a ironizat diplomatul rus, subliniind că niciuna din armele menţionate joi de preşedintele Putin nu face obiectul tratatelor existente între Rusia şi SUA.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?