Relație rece. Întâlnire Merkel-Trump. Preşedintele american: Este "o femeie extraordinară"

 
Donald Trump, alături de Angela Merkel, la Casa Albă
Donald Trump, alături de Angela Merkel, la Casa Albă

Donald Trump a afirmat în cursul întrevederii pe care a avut-o vineri, la Casa Albă, cu Cancelarul german Angela Merkel că liderul de la Berlin este "o femeie extraordinară". 



După ce cancelarul german s-a aşezat alături de el, în Biroul Oval, preşedintele american a lăudat ”o femeie extraordinară”, dând asigurări, în pofida unor momente reale de tensiuni în anul care a trecut, că a avut întotdeauna ”relaţii excelente” cu ea, scrie hotnews.ro. 

Cei doi lideri şi-au strâns scurt mâna în Biroul Oval, însă reîntâlnirea lor nu a condus, fără vreo surpriză, la îmbrăţişări, bătăi pe spate şi semne ostentative de complicitate ca cele afişate de preşedintele american şi omologul său francez la începutul săptămânii.

Scurta vizită a lui Merkel, în cursul căreia este prevăzută o conferinţă de presă comună, contrastează cu ”vizita de stat” a lui Macron, în care acesta a avut dreptul la covorul roşu, dineu cu tartă de nectarine şi miel la Casa Albă.

Pe fond, discuţiile între preşedintele american, aflat la putere de 15 luni, şi cancelarul german, care a obţinut al patrulea mandat în urma mai multor luni de negocieri din care a ieşit slăbită, se anunţă deosebit de tensionate.

”Este important în această primă vizită în afara Europei să vin în Statele Unite pentru (...) a aprofunda şi mai mult relaţiile (între cele două ţări)”, a subliniat Merkel în declaraţii scurte, în care nu a evocat puncte de discordie.

Germania se aşteaptă ca preşedintele american Donald Trump să impună taxe vamale pe oţelul şi aluminiul european, din 1 mai. Cancelara Angela Merkel s-a aflat  vineri la Washington. O deplasare ce a avut loc la doar câteva ore după ce preşedintele Franţei, Emmanuel Macron s-a întâlnit cu liderul de la Casa Albă, notează RFI Romania.

Din martie, Statele Unite taxează importurile de oţel cu 25%, iar cele de aluminiu cu 10%. China este cel mai mare producător de oţel şi aluminiu.

Preşedintele Donald Trump îşi acuza partenerii comerciali de practici neloiale, iar Germania a fost deseori arătată cu degetul. Germania înregistrează un excedent comercial important cu Statele Unite.

Până la 1 mai a exceptat Uniunea Europeană de la aceste taxe dar a cerut în schimb o mai mare deschidere a pieţelor europene.

Europa s-a declarat pregătită să răspundă cu aceeaşi monedă şi să taxeze produse emblematice americane. Liderul de la Casa Albă s-a felicitat chiar, pentru un eventual război comercial care ar putea izbucni în orice moment. Mai mult, Statele Unite au ameninţat cu sancţiuni sectorul strategic german: cel auto.

Acum, Germania se declară dispusă să negocieze. Cancelara Angela Merkel se va afla vineri, la Washington pentru o ultimă tentativă europeană de a-l convinge pe liderul de la Casa Albă să excepteze Uniunea Europeană de la aceste taxe.

O deplasare ce are loc aşadar la doar câteva ore după vizita preşedintelui francez Emmanuel Macron care, în ciuda complicităţii afişate cu liderul american, nu pare că ar fi obţinut concesii pe acest dosar ori pe cel al acordului nuclear iranian. Liderul de la Palatul Elysée atentiona şi el că un război comercial ar fi devastator: va distruge slujbe, va creşte preţurile, va afecta clasa de mijloc.

Cancelara germană îşi face puţine iluzii, în special în privinţa taxelor vamale.

Fondul Monetar Internaţional s-a oferit în urmă cu câteva zile să fie medieze problema taxelor vamale. Sefa FMI, Christine Lagarde recomanda fiecărui stat să ia măsuri pentru a reduce barierele vamale şi să nu inventeze motive pentru a introduce unele noi.

Cancelara Angela Merkel va încerca sa îl convinga pe liderul de la Casa Alba că acordul nuclear iranian trebuie menţinut. În lipsa lui, Teheran ar putea să reia programul balistic. Dar, Donald Trump pare pregătit să denunţe textul negociat de predecesorul său. Prezent în Statele Unite, preşedintele francez Emmanuel Macron a propus negocierea unui acord complementar pentru a răspunde astfel unor revendicări americane dar, s-a arătat şi el pesimist asupra intenţiilor omologului american.

Cu excepţia Statelor Unite, toţi semnatarii -Franţa, Germania, Marea Britanie, UE, China şi Rusia dar şi inspectorii internaţionali, consideră că Teheran îşi respectă angajamentele.

Indiferent că este vorba de Iran sau de comerţ, marele necunoscut este dacă liderul de la Casa Albă vrea să coopereze cu aliaţii europeni sau dacă va continua să mineze relaţia, crede Karen Donfried preşedinta centrului de analiză German Marshall Fund.

Iar dacă va fi aleasă a doua opţiune, Donald Trump va arăta că « America First » înseamnă "America singură".

Relaţia foarte rece între cei doi lideri - Angela Merkel şi Donald Trump - este un obstacol suplimentar. De altfel timpul acordat întâlnirii între cei doi se va întinde pe doar câteva zeci de minute, mult mai puţin decât a prevăzut Donald Trump pentru omologul francez.

Si înainte dar şi după alegerea sa, miliardarul american a avut un discurs critic la adresa Germaniei şi în particular la Angela Merkel : cheltuieli militare insuficiente, o proastă găzduire a refugiaţilor musulmani, o politică comercială anti-americană. Iar astfel, Berlin, un vechi aliat s-a regăsit pe banca acuzaţiilor.

Să nu uităm că la precedenta vizită la Washington a avut loc o scenă pe cât se poate de stranie: Donald Trump a părut că ignoră apelurile fotografilor de a da mâna cu Angela Merkel.

În ciuda disensiunilor dintre cei doi, recent, cancela sublinia că îşi doreşte să aibă grijă de relaţia transatlantică pe care o consideră drept o ” comoară”.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?