REFERENDUM pentru Constituţie, SIMULTAN cu EUROPARLAMENTARELE

 
REFERENDUM pentru Constituţie, SIMULTAN cu EUROPARLAMENTARELE / Foto: MEDIAFAX
REFERENDUM pentru Constituţie, SIMULTAN cu EUROPARLAMENTARELE / Foto: MEDIAFAX

USL a decis organizarea referendumului pentru validarea Constituţiei modificate simultan cu europarlamentarele din luna mai, consultarea populară urmând să aibă loc timp de două zile, cu prag de validare de 50%, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Uniune. Informaţia a fost confirmată de ministrul de Interne, Radu Stroe. "Am luat decizia de a organiza un referendum pentru Constituţie în mai", a spus şi Crin Antonescu, ulterior.



Liderii USL au decis, duminică seară, într-o şedinţă restrânsă, informală, să convoace referendumul pentru revizuirea Constituţiei în luna mai, odată cu alegerile europarlamentare.

Totodată, USL a stabilit ca referendumul să se desfăşoare pe parcursul a două zile. Referendumul se va desfăşura cu un prag electoral de 50% prezenţă.

Şedinţă SECRETĂ la USL. Ce s-a discutat

Liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu urmează să anunţe oficial aceste decizii în cursul zilei de luni, într-o conferinţă de presă susţinută în comun, imediat după şedinţa oficială a USL, convocată pentru ora 11:00.

Informaţia a fost confirmată de ministrul de Interne, Radu Stroe. Acesta a fost întrebat, înainte de şedinţa USL, dacă referendumul pentru revizuirea Constituţiei va fi organizat la aceeaşi dată cu alegerile europarlamentare. "Da, aşa e", a replicat ministrul liberal.

"Probabil două zile", a mai afirmat Stroe, întrebat dacă referendumul de revizuire ar putea fi organizat pe parcursul a două zile.

Ministrul a mai precizat că în protocolul USL se va menţiona numele candidatului USL la alegerile prezidenţiale, precum şi al premierului.

Liderii USL au discutat, duminică seară, în cadrul unei întrevederi în format restrâns, despre candidatura la alegerile europarlamentare pe liste comune, precum şi despre gradul în care protocolul USL va suferi modificări, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din USL.

În cadrul discuţiilor la care au luat parte premierul Victor Ponta, alături de vicepremierul Liviu Dragnea, dar şi Crin Antonescu însoţit de Radu Stroe şi Eduard Hellvig, a fost ridicat subiectul candidaturii pe liste comune la europarlamentare de către liderii PSD. În schimb, liberalii au cerut răgaz de o săptămână pentru a oferi un răspuns clar şi oficial al PNL, dacă susţine această variantă.

Totodată, liderii USL au abordat subiectul modificărilor propuse de PNL la protocolul USL. Crin Antonescu a cerut ca discuţiile să vizeze clar doar completarea acordului politic, dar nu şi renegocierea ponderilor guvernamentale, au precizat sursele citate. De altfel, pe marginea modificărilor aduse protocolului USL se va discuta şi luni dimineaţă, într-o reuniune oficială a celor două partide.

De asemenea, liderii USL au mai discutat pe marginea calendarului privind modificarea Constituţiei, a paşilor pentru corectarea Legii descentralizării, declarată neconstituţională de Curtea Constituţională, precum şi asupra viitoarelor modificări aduse Codului penal şi legilor integrităţii.

Alegerile prezidenţiale din acest an ar urma să fie organizate "undeva în luna noiembrie", astfel încât noul preşedinte să îşi poată începe activitatea imediat după 21 decembrie, când expiră mandatul prezidenial al lui Traian Băsescu, a declarat liderul PSD, premierul Victor Ponta.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

2 -3
VODA SZÖRNYÜ
14 Jan 02:15
Sfârșitul nu-i aici

A venit apocalipsa
Nu de azi și nici de ieri,
Nu cea care-n fel și chip s-a
Profețit, nu cea din cer.

Nu dezastre, catastrofe
Ce din cânturi biblic vin,
Din profeticele strofe
Prevestind moarte și chin.

Nu cutremure sinistre
Și vulcani necruțători,
Din satanice registre
De-nțelepți prezicători,

Nu invazii infernale
De demoni nepământeni
Pustiind totul în cale:
Mici cu ochii mari, vicleni...

Nu sfârșitul și-nceputul
Altor timpuri fără timp
Trădând iar și iar sărutul
Zeului peste Olimp.

Ci aici, la noi, acasă,
A-nceput sfârșitul tot,
O durere dureroasă
Fără leac și antidot.

Neducând de moarte lipsă,
De dezastre și dușmani,
Suntem în apocalipsă
De peste șaizeci de ani.

Și de două-trei decenii
E prăpăd, blesteme cad
Din coșmaruri și vedenii.
România e un iad!

Așteptați în van profetul
Ce minuni va săvârși...
Când se va sfârși poetul,
Lumea chiar se va sfârși!
Răspunde
4 -7
bravo USL
14 Jan 00:50
Bravo USL ! Numai uniti veti putea distruge caracatita securistilor care se agata cu disperare de putere . Puscarie scrie mare pe toti !
Răspunde
6 -1
Elodia
14 Jan 07:20
9 HUOOOOOO! Delirum tremens scrie pe tine, tembelule!! La puşcărie cu tine şi toţi mafioţii pe care-i slăveşti!
2 -7
bravo USL
14 Jan 00:49
Bravo USL ! Numai uniti veti putea distruge caracatita securistilor care se agata cu disperare de putere . Puscarie scrie mare pe toti !
Răspunde
3 -7
bravo
14 Jan 00:48
Bravo USL ! Numai uniti veti putea distruge caracatita securistilor care se agata cu disperare de putere . Puscarie scrie mare pe toti !
Răspunde
3 -7
bravo USL
14 Jan 00:45
Bravo USL ! Numai uniti veti putea distruge caracatita securistilor care se agata cu disperare de putere . Puscarie scrie mare pe toti !
Răspunde
3 -7
bravo
14 Jan 00:45
Bravo USL ! Numai uniti veti putea distruge caracatita securistilor care se agata cu disperare de putere . Puscarie scrie mare pe toti !
Răspunde
2 -7
bravo USL
14 Jan 00:44
Bravo USL ! Numai uniti veti putea distruge caracatita securistilor care se agata cu disperare de putere . Puscarie scrie mare pe toti !
Răspunde
2 -6
bravo
14 Jan 00:42
Bravo USL ! Numai uniti veti putea distruge caracatita securistilor care se agata cu disperare de putere . Puscarie scrie mare pe toti !
Răspunde
7 -3
SE PUNE DE O NOUA TEAPA
13 Jan 21:45
Observati ca se vorbeste de "300 de deputati", nu de "300 de parlamentari".
Răspunde
2 -7
Niciolae Ceausescu
13 Jan 21:43
- Victoria Nuland a plecat din ROMÂNIA aşa cum a venit
- datorită inestimabilului BĂSESCU TRAIAN
- am ajuns să ne orientăm spre CHINA şi URSS
- avem peste 80% majoritate roşie în PARLAMENT
- vă întreb DE CE?
Răspunde
5 -2
nasol când majorităţile sunt IMBECILE
14 Jan 07:20
8 Răspuns cât se poate de simplu! Din cauza IMBECILILOR ca tine, care sunt cam în proporţie de 80%, că deh, nu pot fi cu toţii intelectuali, nu?
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?