Redefinirea familiei în Constituţie. Dragnea: Salut decizia Parlamentului

Redefinirea familiei în Constituţie. Dragnea: Salut decizia Parlamentului
Redefinirea familiei în Constituţie. Dragnea: Salut decizia Parlamentului

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, salută propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, text adoptat marţi în plenul Senatului.



"Salut decizia Parlamentului referitoare la revizuirea Constituţiei privind definirea familiei. Referendumul va avea loc pe 7 octombrie şi va fi un moment crucial pentru valorile fundamentale ale societăţii româneşti. Am susţinut organizarea acestui referendum şi voi participa cu siguranţă la scrutin. Este cea mai democratică formă posibilă de exprimare a voinţei poporului român într-o chestiune de o profunzime spirituală deosebită. Nu va fi un vot pentru sau împotriva cuiva, pentru sau împotriva unor categorii de persoane. Va fi un vot despre cum ne dorim să arate societatea în care trăim. Eu voi vota fără ezitare pentru familie, în sensul ei tradiţional, pentru că, în opinia mea, valorile tradiţionale reprezintă rădăcinile unei naţiuni", a scris Liviu Dragnea, pe pagina sa de Facebook.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?