Rectorul Universității București, despre greșelile ministrului Educației: „Nu am observat asta”

Mircea Dumitru, fost ministru al Educaţiei şi rector al Universităţii din Bucureşti, a anunţat, pe Facebook, că demisionează din toate funcțiile pe care le ocup în cadrul Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU)". Într-o intervenție la REALITATEA TV, aceasta a declarat că „nu poate gira anumite decizii”. 



Mircea Dumitru a declarat la REALITATEA TV că nu este de acord cu modalitatea prin care s-a încercat susținerea politică a actualui ministru al Educației. Pe de altă parte, acesta a declarat că Valentin Popa este un om capabil.

„Este un om capabil, m-a surprins foarte mult modul în care se exprimă în limba română. Nu am observat asta până acum”, a spus Mircea Dumitru la REALITATEA TV, precizând că a socotit că e mai bine să sea dea la o parte. 

"Atunci când demnitatea publică ocupată cândva de Spiru Haret îi revine unui universitar care este și rector, iar acesta suferă dramatice episoade de luptă infantilă cu gramatica de bază a limbii române și ar trebui, mai degrabă, să "pună mâna" pe o carte elementară de sintaxă și de semantică a frazei, decât să gestioneze o reponsabilitate uriașă pentru copiii și viitorul acestei țări, ... ei bine! în astfel de circumstanțe, prezența mea în continuare în consilii ale ministerului ar dăuna mult propriei mele sănătăți sufletești", a scris Mircea Dumitru.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?