Reacţie dură despre Pokemon GO. "Ce manipulare! Mi se pare un experiment la scară mondială"

 
Oana Pellea, MESAJ EMOŢIONANT pe Facebook: "Va începe un măcel"

Jocul Pokemon GO, devenit extrem de popular, atrage reacţii diverse. Dacă unora li se pare un mod distractiv de a-şi petrece timpul, alţii au doar cuvinte critice la adresa lui. Este şi cazul actriţei Oana Pellea, care este de părere că Pokemon Go este o "fugă înspăimântătoare de realitate".

Într-o postare publicată pe contul personal de pe o reţea de socializare, Oana Pellea a catalogat jocul Pokemon Go drept "stupid". Mai mult, artista în vârstă de 54 de ani a afirmat că, în opinia sa, este vorba despre "un experiment la scară mondială".

"Pokemon Go. Ce fugă înspăimântătoare de realitate. Ce schimbare de atenţie... ce manipulare... Câtă energie consumată într-un joc virtual, cât timp risipit", a scris Oana Pellea.

"Câte ar putea rezolva Omenirea între timp, în loc să-şi investească capacitatea de imaginaţie şi energie într-un joc stupid. Mi se pare un experiment la scară mondială. Un experiment ce testează capacitatea de manipulare a rasei umane. Suntem ocupaţi cu prinderea de monştri virtuaşi şi, între timp, monştrii cât se poate de reali ne hotărăsc soarta şi viitorul la masa negocierilor politice internaţionale", a adăugat ea.

În doar o oră de la postare, mesajul actriţei a fost redistribuit de peste 3.000 de ori.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?