Reacţia hilară a lui Gigi Becali când a auzit că Borcea vrea să revină la Dinamo

 
Gigi Becali
Gigi Becali

Gigi Becali a anunţat că finul său Cristi Borcea, care se află în închisoare după condamnarea din Dosarul Transferurilor, vrea să revină la conducerea clubului Dinamo.



Patronul FCSB a spus că abia aşteaptă acest moment, întrucât vrea să se bată la titlu cu 5 adversari, în loc de unul (CFR Cluj), cum e în acest moment.

”Am vorbit cu finul Borcea, a plâns de bucurie că l-au votat fanii într-un sondaj. O să intre în fotbal când iese din pușcărie. Ia încă trei inși cu el, o să fie patru. Și-a aranjat tot cu încă trei acționari, revine în fotbal. E posibil să rămână și Negoiță în acționariat. Unul din cei trei cred că mai e Badea. Nu știu cine mai e al treilea.

O să fie cinci acționari: el, Negoiță, Badea și alți doi acționari. Nu a vrut să-mi zică cine sunt ceilalți doi. Știu doar că sunt foarte potenți financiar. Eu vreau să vină și să fie potenți. Vreau să mă bat cu toți cinci. Să-i înving pe toți.

Cristi comandă, așa e el. Pare așa, superficial, indolent. Mă uimește, e ordonat, milimetric, totul calculează, totul pune la punct, pune în ordine. La Dinamo el comandă. Nu făcea numai ce voia el pentru că-i era jenă de Badea. Dar dacă s-ar fi ocupat numai el, cred că alta era treaba la Dinamo acum", a spus Becali la Pro X.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?