Răzvan Burleanu, anunţ de ultimă oră privind candidatura sa la şefia Federaţiei Române de Fotbal

Actualul şef al Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, şi-a anunţat oficial, vineri, într-o conferinţă de presă, candidatura la alegerile pentru preşedinţia FRF programate la 18 aprilie, precizând că şi-a început deja campania electorală.



"Voi candida la aceste alegeri. Şi nu numai că voi candida, dar voi şi câştiga. Pentru că îi cunosc pe membrii FRF mai bine decât orice alt candidat. Nu îmi este teamă de niciun posibil candidat şi nu mă voi retrage din această campanie. Pentru că membrii FRF şi-au dorit o schimbare în 2014. Un mesaj de susţinere am primit chiar azi din partea majorităţii membrilor Comitetului Executiv. Eu de astăzi intru în campanie electorală", a spus el, conform Agerpres.

Burleanu susţine că nu a fost pus la conducerea FRF în 2014 de către clasa politică din România, aşa cum anumite "grupuri de interese" au insinuat în mai multe rânduri de la începutul mandatului său.

"De când sunt preşedinte al FRF mi s-a dat această etichetă că am fost pus aici de către clasa politică. Dar eu de dinainte de alegerile din martie 2014 nu am avut nicio întâlnire cu niciunul dintre liderii politici din România, deşi puteam să o fac. Dar nu am dorit să avem nicio imixtiune a politicului în fotbal. Eu sunt pregătit de aceste alegeri încă din 6 martie 2014, pentru că atunci a început campania împotriva actualei conduceri a Federaţiei Române de Fotbal. A fost o campanie foarte puternică a multor grupuri de interese care au fost deconectate în această perioadă de la selecţii, de la achiziţii, de la călătoriile cu avionul ale echipei naţionale, de la comisioanele din spatele transferurilor şi aşa mai departe", a menţionat preşedintele.

Alte subiecte pe Realitatea.net



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?