Rata inflației ar putea exploda, la finalul anului

Rata inflaţiei va ajunge la 2,5% în 2014, potrivit strategiei fiscal-bugetare pentru 2012-2014
Rata inflaţiei va ajunge la 2,5% în 2014, potrivit strategiei fiscal-bugetare pentru 2012-2014
FOTO: www2.romanialibera.ro

Rata inflației ar putea ajunge la 12%, până în decembrie, susține economistul liberal Florin Cîţu. Acesta spune că românii au cheltuit prea mult anul trecut, cu speranţa că le vor creşte substanţial veniturile, dar rezultatul a fost doar o creştere economică bazată pe consum, care a sfârşit într-o rată a inflaţiei prea mare. Dovadă stă puterea de cumpărare din luna ianuarie, cea mică din ultimii ani.



,, De ce a crescut consumul? Aici putem să discutăm mai mult. Din primele cifre, consumul a crescut, şi de aceea va fi greu să vedem acelaşi lucru în viitor, pe baza unor promisiuni. Oamenii au consumat crezând mesajul că veniturile vor creşte. Chiar în aceste zile lucrez la o analiză asupra economiei şi vă pot spune una dintre concluzii. E adevărat că în prima parte a lui 2017 puterea de cumpărare a crescut, dar se vede foarte bine cum, în timpul anului, puterea de cumpărare începe să scadă. Şi ajungem în ianuarie 2018 cu o putere de cumpărare cea mai mică la nivelul ultimilor 3-4 ani. Dacă această dinamică continuă, la sfârşitul anului o să vorbim de o rată a inflaţiei de 12%, ceea ce ar fi catastrofal”, a spus, la digi24,  Florin Cîţu, deputat PNL.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?