RAPID - NACIONAL MADEIRA

 
Meciul 84 în cupele europene


Rapid susţine în această seară, de la ora 20:00, pe stadionul "Giuleşti-Valentin Stănescu", meciul său cu numărul 84 în cupele europene (jocul 55 în Cupa UEFA), în bilanţul general de până azi figurând 37 de victorii, 17 remize şi 29 de înfrângeri.

Adversara sa, CD Nacional, din Portugalia se află abia la a treia întâlnire într-o competiţie continentală inter-cluburi, precedentele două jocuri fiind pierdute în faţa spanililor de la FC Sevilla (0-2 şi 1-2). Giuleştenii s-au mai întâlnit o singură cu o formaţie lusitană, Vitoria Setubal (1969, în Cupa Oraşelor Târguri), pierzând ambele manşe, 1-3 la Setubal şi 1-4 pe “23 August”. În total, românii au disputat 14 duble manşe în compania portughezilor, doar FC Argeş (cu Leixoes, 1968), UTA (Vitoria Setubal, 1971) şi Dinamo (Sporting Lisabona, 1991) reuşind să treacă mai departe.


Partida Rapid – CD Nacional va fi arbitrată de o brigadă cehă, cu Radek Matejek la centru, şi s-ar putea constitui în jocul de debut al lui Costin Lazăr în cupele europene. Cel de-al doilea jucător sosit relativ recent în Giuleşti, Ionuţ Mazilu, se va întoarce în această seară (la aproximativ două ore după încheierea meciului) de la Bologna.



print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?