Rămășițele unui monstru marin neidentificat, găsite de localnicii speriați pe plajă

 

O carcasă gigantică a fost descoperită pe o plajă din provincia Maluku din centrul Indoneziei, creatura uimindu-i atât pe localnici, cât și pe autoritățile care încearcă să afle cărei specii îi aparțin rămășițele, informează vineri The Telegraph, citat de Agerpres.

Carcasa masivă a fost găsită marți noaptea de un localnic pe plaja Hulung de pe insula Seram (Ceram), potrivit Jakarta Globe.

Asrul Tuanakota, în vârstă de 37 de ani, a declarat că inițial a confundat mormanul imens cu o ambarcațiune naufragiată, mai arată publicația.

Localnicii au distribuit pe internet imaginile cu carcasa măsurând aproximativ 15 metri lungime.

Se crede că animalul murise în urmă cu circa trei zile înainte de a fi descoperit.

Pescarii sunt de părere că este vorba despre o caracatiță uriașă, însă un membru coordonator din cadrul Proiectului de management a resurselor din mediul marin și costier din Jakarta a declarat că cel mai probabil rămășițele aparțin unei balene.

Analizele de laborator urmează să confirme specia din care face parte animalul, precizează sursa citată.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?