Raluca Prună, fost ministru al Justiției: "Grindeanu spune ce ştiam cu toţii, că împăratul e gol"

 

Raluca Prună, fost ministru al Justiţiei, este de părere că premierul Sorin Grindeanu e "o surpriză neaşteptată", iar condiţia pe care acesta i-a pus-o liderului PSD, Liviu Dragnea, să demisioneze amândoi, i se pare "o poziţie morală", scrie agerpres.ro.

"Sorin Grindeanu e o surpriză neaşteptată. Bun, e din PSD şi a acceptat să fie proxi-ul lui Dragnea. Dar cine se gândea când 300.000 de oameni adunaţi la Victoria îi cereau să plece că Grindeanu are vreo fibră morală? Sau că mai poate reveni pe scenă vreodată ca o persoană autonomă? Condiţia "demisionez dacă demisionează şi Dragnea" mi se pare o poziţie morală. Eşecul anunţat al acestui guvern li se poate imputa în egală măsură, unuia ca păpuşar şef al minciunii electorale cu promisiuni deşănţate, celuilalt ca păpuşa care a acceptat să joace rolul dirijor de faţadă cu un casting făcut de păpuşar", a scris Raluca Prună, pe Facebook.

Fostul ministru afirmă că Grindeanu denunţă acum "marea mizerie din PSD", fapt care "îi şi serveşte dacă vrea să mai rămână în politică". 


"Grindeanu spune ce ştiam cu toţii, că împăratul e gol, mincinos, laş. Nimic nou. Numai că el, faţă de noi, e mai credibil pentru membrii şi alegătorii PSD. Pentru că a fost în curtea împăratului. PSD are de dat un test, vrea sau nu să fie eliberat?! Rămâne de văzut, deocamdată nu văd politicieni tineri din PSD alăturându-se. Ponta nu se pune, va fi numai o frână pentru Grindeanu... De ce ne interesează pe noi toate acestea? Pentru că PSD ne guvernează ţara şi pentru că această criză este una care priveşte toată clasa politică", a mai scris Raluca Prună. 



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?