PSD şi UDMR s-au contrazis pe pensionarea anticipată a magistraţilor

 

Marton Arpad a declarat, în comisia pentru legile justiţiei, că UDMR susţine eliminarea posibilităţii pensionării anticipate a magistraţilor, în timp ce preşedintele comisiei, Florin Iordache, a spus că social-democraţii susţin prorogarea termenului.



„Dezbaterea înseamnă să se amendeze textele conţinute în cele două ordonanţe adoptate de Guvern, dar nu putem să fim de acord să reluăm dezbaterile pe cele trei legi adoptate. Referitor la textele concrete, punctul nostru de vedere este că suntem împotriva posibilităţii pensionării la 20 de ani, suntem pentru abrogarea şi nu pentru amânarea acestui articol”, a declarat, marţi, în comisia pentru legile justiţiei, deputatul UDMR Marton Arpad.

Acesta s-a referit la prevederea din OUG 92 prin care s-au modificat legile justiţiei astfel încât pensionările anticipate ale magistraţilor se amână până la finele anului 2019.

Deputatul PSD Florin Iordache, preşedintele comisiei speciale, a spus că partidul său susţine în continuare soluţia din OUG cu amânarea intrării în vigoare a prevederii.

„Posibilitatea de pensionare a magistraţilor la 20 de ani. Acest amendament a venit din partea CSM. Eu am solicitat CSM să ne precizeze dacă există o posibilitate ca prin acest amendament care a fost introdus în lege să se pensioneze un număr mare de magistraţi. Scopul OUG 92 a fost ca acest articol să nu intre în vigoare odată cu legea. CSM-ul va face o evaluare şi dacă la anul, când am dat termen 31 decembrie 2019, CSM va constata că nu este un pericol pentru sistemul judiciar, adică nu se vor pensiona un număr mare de judecători şi procurori, această prorogare. PSD nu ia în calcul abrogarea acestui articol”, a declarat acesta.

Comisia specială pentru legile justiţiei a început, marţi, dezbaterile generale pe legea de aprobare a OUG 90/2018 privind secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie, precum şi pe legea de aprobare a OUG 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?