PSD se reuneşte astăzi în şedinţa CExN. Ce vor discuta

 

Liderii centrali şi preşedinţii de organizaţii PSD se întrunesc, joi, la Târgovişte, într-o şedinţă a Comitetului Naţional Executiv, în care vor discuta despre majorităţile făcute de partid în consiliile judeţele şi locale, relaţia cu Guvernul şi cu UNPR, în perspectiva alegerilor parlamentare.

Potrivit programului oficial, liderii PSD vor participa joi, începând cu ora 12:00, la inaugurarea Complexului Turistic de Nataţie Târgovişte, un proiect demarat în 2012 şi finalizat anul acesta, scrie Mediafax 

Construcţia a costat 19,5 milioane de euro, dintre care 7,2 milioane a fost contribuţia consiliului local, iar 7,2 milioane fonduri europene nerambursabile. Şedinţa Comitetului Executiv Naţional (CEX) va avea loc, începând cu ora 13:00, la Centrul de Conferinţe al Universităţii Valahia Târgovişte. Pe ordinea de zi: evaluarea majorităţilor realizate de PSD la nivelul consiliilor judeţene şi locale, relaţia cu Guvernul Cioloş şi relaţia cu UNPR. Social-democraţii au reuşit, în urma alegerilor locale din 5 iunie, să intre în conducerea a 30 de judeţe, inclusiv a municipiului Bucureşti.

În 14 judeţe, inclusiv Capitala, au reuşit să formeze singuri majoritatea, iar în alte 16 judeţe au mers alături de PMP, ALDE sau UDMR. Cu Mişcarea Populară, formaţiune condusă de Traian Băsescu, PSD a format nu mai puţin de şase majorităţi în consiliile judeţene (Constanţa, Prahova, Neamţ, Caraş Severin, Timiş şi Maramureş), iar cu ALDE, partidul lui Călin Popescu Tăriceanu, social-democraţii au reuşit să constituie majorităţi în nu mai puţin de şapte judeţe (Bacău, Brăila, Galaţi, Gorj, Iaşi, Tulcea şi Vâlcea), la care se adaugă şi Capitala.

În alte trei judeţe, PSD a cooptat alături UDMR (Bihor, Mureş şi Sălaj), iar în două dintre acestea (Bihor şi Mureş) a cedat preşedinţia CJ maghiarilor doar pentru ca aceştia să nu formeze majorităţi împreună cu PNL.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?