PSD primește o nouă lovitură! Baronul de Neamț, trimis în judecată

Fostul deputat PSD Ionel Arsene, aflat în arest preventiv, a fost trimis în judecată, joi, de procurorii DNA, fiind acuzat de două fapte de trafic de influență.



Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Ionel Arsene, la data faptelor deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene PSD Neamț, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de trafic de influență, în urma conexării celor două dosare deschise pe numele său.

Banii remiși de martor într-un restaurant situat pe raza municipiului București urmau să ajungă la persoanele respective prin intermediari”, arată DNA.

„La data de 31 iulie 2015, inculpatul Arsene Ionel, în aceeași calitate, a pretins de la reprezentantul unei societăți comerciale (martor în cauză) un procentaj de 5% din suma totală de 60.000.000 lei ce trebuia alocată de Administrația Națională Apele Române (A.N.A.R.) pentru finalizarea contractelor pe care firma respectivă le avea în derulare cu administrațiile bazinale. În schimbul acestui comision, în perioada iulie – septembrie 2015, inculpatul Arsene Ionel și-a exercitat influența asupra unui coleg de partid, la vremea respectivă secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, pentru a-l determina să facă demersuri în vederea alocării, de către A.N.A.R, a sumei anterior menționate, demersuri rămase însă fără rezultat. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor imobile ce aparțin inculpatului”, precizează procurorii anticorupție.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamț cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză, precizează procurorii DNA.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?