PSD, PNL şi UDMR propun un guvern de tehnocraţi condus de premierul Klaus Johannis

Foto: NewsIn
Preşedintele PNL Crin Antonescu s-a întâlnit marţi seară cu preşedintele PSD, Mircea Geoană, pentru discuţii pe tema unui nou prim-ministru şi a unui guvern de tehnocraţi. Propunerea lui Klaus Johannis pentru funcţia de prim-ministru a venit din partea liberalilor şi este susţinută de cele trei partide din Opoziţie.


"Am convenit ideea susţinerii unui prim-ministru independent şi a unu Executiv alcătuit din specialişti neangajaţi politicpână la alegerea unui nou preşedinte al României. Am invitat membrii formaţiunilor politice pentru o nouă rundă de consultări mâine la Senatul României. De asemenea, l-am invitat la Senat pentru o discuţie clarificatoare pe primarul Sibiului, domnul Klaus johannis", a declarat Mircea Geoană, preşedintele PSD.

Anunţul întâlnirii dintre cei doi lideri de partide a fost făcut de către Crin Antonescu în cadrul emisiunii Realitatea Zilei.

De asemenea, Antonescu a afirmat că nu este exclusă o întâlnire, astăzi, cu reprezentanţii PD-L pe aceeaşi temă.

Preşedintele PNL a declarat că un Guvern trebuie lăsat să guverneze cât performează, referindu-se la perioada cât va dura un eventual Cabinet de tehnocraţi.

"Această soluţie, care nu mi-e dragă deloc în principiu, cu Guvern de tehnocraţi, este după părerea noastră, singura pentru acest moment. Iar apropo de cinci săptămâni, şapte săptămâni, două luni cât are acest Guvern de guvernat opţiunea mea este clară - un Guvern trebuie lăsat să guverneze cât performează la guvernare", a afirmat Antonescu, întrebat despre guvernul de tehnocraţi propus de el.

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?