Proteste la Budapesta, mii de oameni au cerut demisia lui Viktor Orban (VIDEO)

 

Proteste de amploare la Budapesta, miercuri seară, după ce Parlamentul a votat, miercuri, legea privind flexibilizarea timpului de muncă, potrivit căreia angajaţii pot fi obligaţi să lucreze chiar şi 400 de ore suplimentare. Mii de oameni au scandat împotriva premierului Viktor Orban, potrivit magyarinfo.hu. Protestatarii au fost nemulţumiţi şi de un alt act legislativ votat miercuri, prin care ministerul Justiţiei, subordonat premierului, a căpătat puteri sporite. 



Mii de oameni au protestat, miercuri seara, în Piaţa Kossuth din centrul Budapestei, în faţa clădirii Parlamentului ungar, dar şi în faţa sediului partidului de guvernământ FIDESZ, solicitând demisia premierului Viktor Orban. Potrivit Digi24, forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene pentru a-i dispera pe manifestanţi. 

sursa video: magyarinfo.hu

 

 

Iniţial, sute de protestatari s-au adunat în faţa sediului din Budapesta al partidului de guvernământ FIDESZ al premierului Viktor Orban, iar la faţa locului au fost trimise şi importante efective de păstrare a ordinii.

Potrivit presei locale, câţiva demonstranţi ar fi încercat să rupă cordoanele de ordine, au fost respinşi. 

Aşa-numita "lege a sclaviei", care creşte semnificativ numărul orelor suplimentare pe care le pot pretinde angajatorii, de la 250 la 400 pe an, a fost adoptată cu 130 de voturi pentru, 52 împotrivă şi o abţinere.

Sindicatele, opoziţia şi societatea civilă din Ungaria l-au acuzat pe premierul Viktor Orban că ar fi cedat în faţa solicitărilor multinaţionalelor, în special a marilor constructori auto din Germania. În ciuda criticilor, legea a trecut, iar singura variantă de a fi blocată este să nu fie promulgată de preşedinte, însă şansele sunt minime, 

Sâmbătă, aproximativ 5.000 de oameni au protestat la Budapesta împotriva aceleiaşi propuneri legislative. 

Celălalt act legislativ votat miercuri şi care a stârnit reacţii negative, mai ales în presa occidentală, a fost cel de înfiinţare a Tribunalele administrative vor prelua cazuri precum cele legate de taxe sau alegeri, pentru a le soluţiona "cu mai multă eficienţă". Practic, Curtea Supremă nu va avea decizia finală, inclusiv asupra unor fraude electroale şi cazurile de corupţie.

Asociaţiile pentru drepturile omului susţin că e o nouă încălcare a separaţiei între puterea executivă şi cea judecătorească, pentru a întări regimul autoritar al premierului Viktor Orban.

"Este o ameninţare serioasă pentru statul de drept din Ungaria şi contravine valorilor la care Ungaria a aderat atunci când a devenit parte a Uniunii Europene", a comentat Comitetul Helsinki, într-un comunicat oficial, potrivit Agerpres.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Si tu ,Orbane,ca Macron de-abia a inceput cu legea si bastanul ?
13 Dec 05:43
Vedeti,mai democratici,politia maghiara nu are pulane/bastoane de cuciuc cu fibre de sticlă,cu care se gâdilă plăcut spinarea diasporei /.Desigur,ca la noi,vor să schimbe guvernul,dar nu culoarea puterii.Ca in Franta,vor doar masilile mari să ardă,nu si cele mic.Si ,culmea,ei nu au legile justitiei cârcotite de doi ani.
Răspunde
0 0
Pt vecini
13 Dec 00:02
Daca cumva au nevoie de o excursie doar dus catre cazarma Targovistei ....se poate gasi intelegere....si pluton
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?