Protest inedit la Sibiu. O tânără le-a oferit oamenilor colivă în pahare pe care scria PSD

Protestele au continuat marți seară în marile orașe
Protestele au continuat marți seară în marile orașe

O tânără protestatară din Sibiu a făcut un gest care s-a viralizat. Femeia le-a le-a împărţit participanţilor la protest 50 de pahare cu colivă făcută de bunica ei, pe care a scris PSD cu markerul, ea spunând că “în toată supărarea” trebuie să faci şi un pic de haz de necaz.

”În toată supărarea trebuie să facem şi un pic de haz de necaz”, a spus tânăra, care a povestit că bunica ei a făcut coliva ajutată de vecini, conform News.ro.

La ora transmiterii acestei ştiri, protestatarii, al căror număr a ajuns la 12.000, se întorc în Piaţa Mare, după ce au parcurs doar aproximativ o treime din traseul străbătut marţi şi miercuri.

Organizatorii au precizat că traseul parcurs în marş marţi şi miercuri va fi refăcut sâmbătă şi duminică. Acest traseu se numeşte ”traseul Revoluţiei”, întrucât niciodată de la Revoluţie nu a mai fost parcurs.

Oamenii au început să se strângă în Piaţa Mare din Sibiu de la ora 17.00, iar până la ora 19.00 erau circa 2.000 de persoane în centrul oraşului.

În jurul orei 19.30, manifestanţii au plecat în marş, fiind însoţiţi de un număr mare de studenţi care aveau pancarte pe care scria ”Studenţii se ridică, ordonanţa pică”. În fruntea coloanei de manifestanţi s-a aflat un protestatar care purta o cruce pe care scria ”PSD”.

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?