Protest 10 august. Primii manifestanți sunt în Piața Victoriei. Mii de români vin de peste graniță

Primii sosiți la protestul din 10 august
Primii sosiți la protestul din 10 august
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
Primii sosiți la protestul din 10 august Primii sosiți la protestul din 10 august

Protest 10 august. Mii de români se îndreaptă spre România, ca să ia parte la marele protest al diasporei, de vineri 10 august. Mitingul va fi până la urmă spontan pentru că nimeni nu-și asumă paternitatea lui. 



Joi seara, în jurul orei 21:00, aproximativ 150 de protestatari scandau împotriva Guvernului, în Piaţa Victoriei.

Protest 10 august. Primii manifestanți au ajuns deja, joi dimineață, în Piața Victoriei, cu ceva mai mult de 24 de ore înaintea marelui protest al diasporei.

Unul dintre cei deja sosiți, Cristian Dide, a explicat că a venit cu o rulotă și cu o platformă, care va fi folosită pe post de scenă.

”Intenționăm să rămâne până la căderea guvernului”, a spus Dide pentru Realitatea TV.

În acest timp, mii de români vin de peste graniță, din țările unde locuiesc și muncesc, spre București, unii bine organizați în coloane, cu steaguri și tobe. 

Politicienii au pus și ei ochii pe marele de protest. La manifestație sunt anunțați mai mulți lideri ai opoziției.

Protest 10 august: Bucurie la graniță

Momente emoționante au avut loc miercuri noapte în Vama Borș, unde zeci de persoane au întâmpinat convoaiele de români care au venit în țară pentru mitingul de mâine.

Orădenii au adus cu ei steaguri tricolore şi bannere cu mesaje anti-PSD. Printre românii care au intrat prin Vama Borş s-au numărat familii din Marea Britanie, pornite în urmă cu trei zile, dar şi din Italia şi alte state europene.

”Ne-au așteptat sute de oameni cu steaguri. Este o senzație de nedescris și suntem mândri că suntem români și că a venit lumea în întâmpinarea noastră. Cei care ne-au așteptat sunt din organizațiile civice din Oradea. Suntem mii de oameni, toată lumea vrea să vină la București”, a declarat inițiatorul mitingului anti-PSD din 10 august, Mario Mocan, la Realitatea TV.

Acesta a anunțat traseul românilor din Diaspora care vor participa la protestul de vineri din Piața Victoriei, până la data de 10 august.

”Dimineață plecăm din Oradea - vom ajunge la Cluj. Acolo suntem așteptați de foarte multă lume. Vom merge apoi în Piața Unirii din Cluj, apoi la Târgu Mureș, apoi la Brașov. Din Brașov o să coborâm spre București”, a precizat Mario Mocan.

Totodată, inițiatorul mitingului susține că problemele privind organizarea acestuia sunt ”o propagandă împotriva protestului, ca protestul să nu reușească”.

Protest 10 august: cine sunt organizatorii

Președintele Federației Asociațiilor de Români din Europa, Daniel Țecu, susține că ”organizatorii” acestei manifestații sunt românii simpli din Diaspora.

”Nu mă refer la o organizație, ci la românul simplu căruia i-a ajuns, probabil, cuțitul la os și din dragoste pentru țară vrea să vină să facă o manifestație în România. Este un curent de oameni simpli care sunt pe Facebook și care au spus că vor să vină să facă o manifestație acolo”, a afirmat Țecu, la Realitatea TV.

Primăria Capitalei, ședință fulger! DECIZIE de ultimă oră în legătură cu protestul din 10 august

Primăria Municipiului București a reacţionat marți, printr-un comunicat, după ce Realitatea.NET a cerut primarului Gabriela Firea un răspuns la întrebarea "A aprobat sau nu Primăria Bucureşti mitingul din 10 august?", dat fiind faptul că în spaţiul public au apărut controverse referitoare la protestul care va avea loc în Piaţa Victoriei.

A fost dată deja aprobarea pentru o adunare publică, dar nimeni nu-şi mai asumă paternitatea manifestaţiei.

Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, i-a chemat la discuţii pe reprezentanţii mai multor organizaţii non-guvernamentale care s-au arătat interesaţi de organizarea protestului.

Conform declarațiilor acestuia, președintele Federației Românilor de Pretutindeni, Emanuel Cioacă, nu poate fi considerat răspunzător în cazul în care se vor petrece evenimente neplăcute la manifestaţia din 10 august, întrucât nu are calitatea de organizator.

Concluzia în urma ședinței a fost că protestul va avea loc, este perfect legal, dar nu există un organizator. 

Dan Vasile Mihale: De ce se teme PSD de mitingul diasporei

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?