Protecția Consumatorilor, asaltată de români după țepele luate online

Aproximativ o treime din reclamaţiile privind achiziţia de produse şi servicii în 2017 au vizat vânzările online, iar jumătate dintre acestea au avut ca obiect nerespectarea termenului de livrare, potrivit unui studiu prezentat de ANPC.



Un număr de 28.224 de reclamaţii la ANPC, adică 36% din totalul celor din 2017 se referea la achiziţii făcute la distanţă.

Vânzările directe au fost în număr de 50.176, reprezentând 64%, conform unei prezentării făcute de directorul general al ANPC Paul Anghel.

În cazul vânzărilor online, peste 50% dintre reclamaţii aveau ca obiect nerespectarea termenului de livrare.

Pe al doilea loc ca pondere se află neîncadrarea în termenul legal la restituirea contravalorii (15%), urmată, la egalitate, de deteriorări ale produselor în timpul transportului (10%) sau lipsa verificării integrităţii produselor la livrare (10%). Alte cauze au avut procente sub 10%.

În cazul cumpărăturilor făcute în campanii de tip Black Friday, numărul reclamaţiilor pentru achiziţiile online a fost de 600 în 2017, iar în primele luni ale acestui an s-au înregistrat 150 de reclamaţii, cifrele fiind la nivelul Capitalei.

Pentru site-urile din alte state, inclusiv din China, rezolvarea problemelor depinde de bunăvoinţa comerciantului, precizează Paul Anghel în prezentare.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?