LEGE: Proprietarii care stau în clădiri cu risc seismic, obligați să ia măsuri de consolidare

Proprietarii construcţiilor cu risc seismic vor fi obligaţi să ia măsuri
Proprietarii construcţiilor cu risc seismic vor fi obligaţi să ia măsuri

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor, prin care proprietarii care locuiesc în imobile încadrate în clasele de risc seismic au obligaţia să ia măsuri ca să reducă riscul la cutremur.



Proiectul adoptat pe 26 iunie de Camera Deputaţilor, cu 273 de voturi "pentru", două "împotrivă" şi patru abţineri a fost promulgat, joi, de şeful statului, anunţă Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Legea are ca scop eficientizarea administrării locuinţelor, în cazul blocurilor, caselor cu curte comună sau ansamblurilor rezidenţiale.

”Proprietarii construcţiilor, persoane fizice sau juridice, şi asociaţiile de proprietari, precum şi persoanele juridice care au în administrare construcţii încadrate în clasele de risc seismic şi/sau afectate de seisme, sunt obligaţi să ia măsurile prevăzute de lege pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor”, se arată în articolul 32, alineatul (5) al Legii promulgate.

De asemenea, proprietarii sunt obligat să ia măsuri de consolidare şi modernizare a locuinţei, "modernizarea echipamentelor, instalaţiilor şi dotărilor aferente, montarea contoarelor pentru individualizarea consumurilor la nivel de proprietate individuală, reabilitarea termică în scopul creşterii performanţei energetice, precum şi reabilitarea structural-arhitecturală a anvelopei condominiului pentru creşterea calităţii arhitectural-ambientale a acestuia, potrivit prevederilor legale, în condiţiile menţinerii aspectului armonios şi unitar al întregului condominiu, indiferent de natura intervenţiilor", potrivit textului legii.

Legea conţine şi prevederi cu privire la modificarea faţadei clădirilor colective supraetajate.

"În cazul condominiilor de tipul imobilelor colective multietajate, modificarea aspectului faţadei se face numai în mod unitar pe întreg condominiul, indiferent de numărul asociaţiilor de proprietari constituite
pe scări sau tronsoane, în baza unei documentaţii tehnice elaborate în condiţiile legii, de către arhitecţi cu drept de semnătură şi cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, regimul monumentelor istorice şi al zonelor protejate, reabilitare termică pentru creşterea performanţei energetice a clădirilor şi reabilitarea structural-arhitecturală a anvelopei acestora pentru creşterea calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor", potrivit sursei citate.

Totodată, proprietarii pot aduce modificări, îmbunătăţiri locuinţei cu autorizarea prealabilă a lucrărilor de construcţii de către administraţia publică.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?