Proiectul mamut al PSD, Fondul Suveran de Dezvoltare, va intra în linie dreaptă

Proiectul mamut al PSD, Fondul Suveran de Dezvoltare, va intra în linie dreaptă
Proiectul mamut al PSD, Fondul Suveran de Dezvoltare, va intra în linie dreaptă

Una dintre promisiunile PSD din programul de guvernare este pe cale să intre în dreaptă. Proiectul de lege privind crearea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții se află pe circuitul de avizare și urmează să ajungă în Legislativ atunci când va începe sesiunea parlamentară, a anunțat președintele PSD, Liviu Dragnea. Cu alte cuvinte, de la 1 septembrie, ar urma ca ministerul de Finanţe să transmită Parlamentului proiectul, iar apoi să intre în circuitul legislativ în cele două Camere.