Proiect de lege: vehiculele rutiere lente vor trebui înmatriculate

 

Deputatul UDMR, Attila-Zoltán Cseke, a depus la Senat un proiect de lege care prevede ca vehiculele rutiere cu motor încorporat, care se deplasează cu cel mult 25 km/h, să fie înmatriculate și înregistrate de Registrul Auto Român.

Propunerea legislativă vizează modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.78/2000 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea comercializării, înmatriculării sau înregistrării acestora în România, scrie RFI Romania.

Potrivit deputatului UDMR, Attila-Zoltán Cseke, state precum Austria, Slovacia, Germania, Malta, Croația, Polonia sau Olanda au în legislație prevederi pentru vehiculele lente. Proiectul de act normativ definește vehiculul lent dret „vehicul rutier antrenat de un motor încorporat, și care constructiv pe drum plan nu se poate deplasa cu o viteză mai mare de 25 km/h”.

Potrivit parlamentarului, vehiculele rutiere lente oferă printre altele soluții eco-friendly, precum și soluții de transport avansate cu vehicule electrice, pentru a reduce poluarea. Acestea pot servi atât companiilor, cât și persoanelor fizice pentru a transporta mărfuri și persoane în interiorul orașelor, în zona industrială sau în zona montană, mai susține deputatul Uniunii.

Inițiativa legislativă a fost depusă, în procedură de urgență, la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaților.

ERATĂ: O versiune anterioară a acestei știri menționa, eronat, că vizate de acest proiect ar fi și trotinetele electrice. 



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
STREMTAN ILIE
07 Jul 09:28
cred ca trebue sa plateasca si rovinieta dle.UDMR ist
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?