Proiect de lege, aprobat de Guvern: condamnaţii rămân fără averi

 

Guvernul a aprobat, vineri, un proiect de lege pentru transpunerea unor directive UE privind confiscarea extinsă, potrivit căruia condamnaţii îşi vor pierde toată averea dobândită în ultimii cinci ani de dinaintea deciziei instanţei şi condamnarea e mai mare de patru ani.

"Proiectul de lege are în vedere exclusiv transpunerea unor prevederi din două directive ale Uniunii Europene: Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană, precum şi Directiva 2016/343/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale”, se arată într-un comunicat de presă al Executivului, scrie Mediafax.

Potrivit sursei citate, intervenţiile legislative cuprinse în proiect au în vedere instituţia confiscării extinse, contestarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale ori a confiscării extinse, reglementarea compunerii completului care va judeca contestaţiile prevăzute de art. 2501 alin.(1) şi respectiv art. 4252 din Codul de Procedură Penală împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia şi, respectiv, împotriva hotărârii prin care instanţa de apel dispune măsura de siguranţă a confiscării speciale ori a confiscării extinse direct în apel.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?