Proiect de lege. Cum ar putea bugetarii să primească banii tăiaţi de Guvernul Boc

 

Deputatul PSD Tudor Ciuhodaru a depus un proiect de lege care prevede restituirea sumelor de bani pentru toţi angajaţii din sistemul bugetar, după tăierile din 2010. O parte dintre angajaţii la stat şi-au recuperat deja sumele de bani prin decizii judecătoreşti.

”Are ca obiect de reglementare eliminarea inegalităţilor salariale rezultate chiar în urma aplicării legii 118/2010, în sensul acordării tuturor angajaţilor bugetari sumele care au fost diminuate din salariul de bază, inclusiv sporurile, indemnizaţiile şi alte şi alte drepturi salariale”, a declarat pentru Mediafax deputatul PSD Tudor Ciuhodaru, scrie Mediafax

Până în prezent, doar o parte dintre bugetari şi-au recuperat, în instanţă, drepturile salariale.

”Motivaţia unui astfel de mers legislativ e legată de faptul că aplicarea legii nr.118 din 30 iunie 2010 prin care salariile bugetarilor au fost diminuate cu 25% a fost neunitară. Unele instituţii bugetare au câştigat în instanţă restituirea diferenţelor salariale, altele nu au acţionat Guvernul Boc în instanţă sau nu au câştigat procesele. Pentru repararea acestor diferenţe este necesară unui introducerea unui act normativ care să se aplice în mod egal tuturor categoriilor bugetare ce au intrat sub incidenţa legii nr.118/2010”, explică deputatul Ciuhodaru în expunerea de motive.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?