Proiect. Bacșișul, pe bonul fiscal, mai puțin la livrările la domiciliu

 

Bacşişul va fi evidenţiat pe bonul fiscal, iar nota de plată va conţine rubrici destinate alegerii de către client a nivelului bacşişului, care poate varia între 0% şi 15%, potrivit unui proiect de ordonanţă publicat de Ministerul Finanţelor. Evidenţierea bacşişului pe bonul fiscal nu este obligatorie pentru livrările la domiciliu.

Totodată, operatorul economic este obligat să distribuie sumele provenite din încasarea bacşişului integral salariaţilor, potrivit unui regulament intern, şi să le înregistreze în contabilitate pe seama conturilor de datorii/analitic distinct.


"Proiectul de act normativ cuprinde următoarele reglementări: definirea bacşişului în vederea evidenţierii acestor sume pe bonul fiscal, cu scopul delimitării clare a acestora de veniturile încasate de operatorii economici pentru livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor direct către populaţie şi asigurării fiscalizării bacşişului potrivit Codului fiscal; instituirea obligaţiei de evidenţiere pe bonul fiscal a bacşişului încasat de la clienţi, în cazul serviciilor de restaurant, baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor, indiferent de modalitatea de plată a acestuia (card/numerar/substitute de numerar); evidenţierea bacşişului pe bonul fiscal nu este obligatorie pentru livrările la domiciliu; se interzice condiţionarea, sub orice formă, a livrărilor de bunuri sau a prestărilor de servicii de acordarea bacşişului; se instituie obligaţia operatorului economic de a înmâna clientului o notă de plată, în prealabil emiterii bonului fiscal", informează un comunicat al Ministerului Finanţelor.

Potrivit sursei citate, nota de plată va conţine rubrici destinate alegerii de către client, a nivelului bacşişului pe care acesta doreşte să îl ofere. Nivelul bacşişului oferit de client poate varia între 0% şi 15%.



În situaţia în care plata contravalorii consumaţiei se face prin ordin de plată şi se emite factură, bacşişul se evidenţiază distinct pe aceasta.

Operatorul economic are posibilitatea marcării bacşişului pe acelaşi bon fiscal cu bunurile livrate/serviciile prestate sau pe un bon fiscal distinct, în funcţie de situaţia de fapt, respectiv de momentul în care valoarea bacşişului este cunoscută de către emitentul bonului fiscal. Bacşişul se introduce în baza de date a aparatelor de marcat electronice fiscale sub formă de articol, cu denumirea "bacşiş".

Pentru salariat, sumele provenite din bacşiş sunt calificate ca venituri din alte surse, fiind supuse impunerii prin reţinere la sursă la momentul acordării veniturilor de către plătitorii de venituri. Astfel, veniturile nu se cuprind în baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, precizează Ministerul Finanţelor.

"Este o măsură care a fost cerută de industria HoReCa şi nu numai. Aşa cum am obişnuit reprezentanţii patronatelor, eu sunt un partener onest, deschis şi de bună credinţă faţă de propunerile venite din partea celor care activează în economia reală. Obiectivul nu este de a suprataxa ceva, ci doar de a avea un cadru legal simplu şi clar, aşa cum există în numeroase alte ţări. Este, totodată, şi o promisiune îndeplinită, o promisiune pe care nu am făcut-o de ieri, de azi, ci de mult timp. Vom continua să creăm cadrul legal care să ne permită să-i ajutăm pe cei care activează în economia reală", a precizat Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice.

 



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
''Eooororile'' costa viata romanilor !!!
14 Aug 18:06
Noaptea mintii rosii !!! Mai urmeaza sa se ''legalizeze'' violurile, bataile, crimele, ... pina acum era pe baza de ''plingere'', mai departe vor deveni obligatorii !!!
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?