Prognoza meteo pentru lunile august, septembrie şi octombrie. Se anunţă o vară toridă şi secetoasă

 

Temperaturile medii lunare se vor situa peste normalul climatologic în cea mai mare parte a țării în lunile august și septembrie, iar abaterile termice cele mai mari sunt posibile în special în zonele sud-estice, sudice și vestice, arată prognoza meteorologică valabilă pentru intervalul august - octombrie 2015, publicată de Administrația Națională de Meteorologie /ANM/.



În august, temperaturile medii lunare, raportate la perioada 1981—2010, se vor situa peste mediile multianuale (19,7 grade Celsius) în cea mai mare parte a teritoriului, cele mai mari temperaturi fiind posibil să se înregistreze îndeosebi în regiunile sudice, sud-estice si vestice. Astfel, pentru Muntenia sunt prognozate temperaturi medii de 18-23 grade Celsius, în Dobrogea între 22 și 23 de grade Celsius, în Transilvania de 16-20 grade Celsius și în Banat între 19 și 23 de grade Celsius. În ceea ce privește cantitățile de precipitații, acestea vor fi deficitare în aproape toată țara, cele mai scăzute valori fiind posibile în sud-estul și sudul teritoriului, unde se vor înregistra între 22 și 40 de litri/mp. Media multianuală de precipitații este de 77,8 litri/mp.

La nivelul lunii septembrie se preconizează temperaturi medii lunare ce vor înregistra valori peste normele climatologice (stabilite la 14,8 grade Celsius) în sud-estul, sudul și vestul țării, iar în celelalte regiuni se pot apropia de cele normale. Pentru Banat sunt prognozate temperaturi medii de 15-18 grade, Crișana (15-16 grade), Dobrogea (16-19 grade), Maramureș (13-15 grade), Transilvania (11-16 grade), Oltenia (13-18 grade), Muntenia (14-18 grade) și Moldova (10-17 grade). La capitolul precipitații, prognoza relevă cantități lunare cu tendință spre deficit în majoritatea regiunilor, cu excepția centrului și nordul țării unde acestea pot fi apropiate de mediile climatologice, ce se situează la 55 l/mp.


În octombrie, estimările arată că valorile termice vor fi peste mediile climatologice în sud-est și local în sudul și vestul țării, iar în restul zonelor se vor încadra în normalul perioadei (9,6 grade Celsius). Temperaturile medii vor fi cuprinse între 5 și 12 grade, în Moldova, între 6 și 10 grade în Transilvania, între 9 și 10 în Maramureș, între 8 și 12 grade în Oltenia, între 9 și 12 grade în Muntenia, 10-11 grade în Crișana, 10-13 grade în Banat, și 11-14 grade în Dobrogea. Cantitățile lunare de precipitații vor prezenta valori peste mediile multianuale în majoritatea regiunilor (cu medii între 38 și 70 de litri/mp, în Oltenia), mai puțin în sud-est și local în sudul și vestul țării, unde acestea vor fi apropiate de cele normale.

Estimările sezoniere sunt realizate de către Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, și au un grad de realizare de aproximativ 60%.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?