Profitul BMW a crescut la 4,5 miliarde euro pe fondul cererii solide pentru autoturisme SUV

 

Profitul net al BMW a crescut cu 12,7% în primele nouă luni din acest an, la 4,54 miliarde de euro, după de veniturile companiei au urcat cu 3,4%, la 57,7 miliarde de euro, pe fondul cererii solide pentru autoturisme SUV, se arată în raportul financiar prezentat marţi de BMW, potrivit Mediafax.

În perioada corespunzătoare a anului trecut, producătorul german de automobile de lux a înregistrat un profit net de 4,03 miliarde de euro şi venituri totale în valoare de 55,8 miliarde de euro.

Grupul BMW, care include mărcile BMW, Mini şi Rolls Royce, a înregistrat vânzări în creştere cu 6,5%, la 1,53 milioane de unităţi, în primele nouă luni ale acestui an, de la 1,43 milioane unităţi în perioada ianuarie-septembrie din 2013.


Vânzările sub marcă BMW au urcat cu 9,1%, la 1,32 milioane de unităţi în primele nouă luni din acest an, faţă de 1,21 milioane de unităţi în intervalul corespunzător din 2013.

Profitul înainte de dobânzi şi taxe (EBIT) a consemnat un avans important, de 15,2%, în perioada analizată, la 6,95 miliarde de euro, comparativ cu primele nouă luni ale anului trecut, când profitul EBIT s-a ridicat la 6,03 miliarde de euro.

Şi la nivelul trimestrului al treilea, grupul german a consemnat venituri în creştere cu 4,5%, la 19,6 miliarde de euro, comparativ cu acelaşi interval din 2013. De asemenea, profitul înainte de taxe şi dobânzi a crescut cu 17,1%, la 2,26 miliarde de euro, depăşind estimările analiştilor intervievaţi de Bloomberg.

În schimb, profitul net a scăzut cu 1,2% în trimestrul al treilea, la 1,31 miliarde de euro, faţă de 1,33 miliarde de euro în perioada corespunzătoare de anul trecut.

Vânzările mărcii BMW au urcat cu 6,9%, la 433.145 de unităţi în trimestru al treilea, compania menţinându-se astfel pe prima poziţie la nivel global în topul producătorilor de automobile de lux, urmată de Audi, parte a grupului Volkswagen, şi Mercedes-Benz, controlată de grupul Daimler.

Grupul BMW estimează o creştere importantă a profitului înainte de taxe pentru acest an, precum şi un avans al vânzărilor diviziei de autoturisme, datorită lansării unor noi modele şi a condiţiilor favorabile de pe pieţele din America de Nord şi China.

BMW este liderul pieţei auto premium, anul trecut vânzând 1,66 de milioane de automobile sub brand propriu. Audi a ocupat locul al doilea pe piaţa auto de lux, cu 1,58 de milioane de unităţi comercializate, urmat de Mercedes, cu 1,46 de milioane de automobile vândute.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?