Profit istoric pentru un celebru producător de autoturisme electrice

 

Producătorul de automobile electrice Tesla a obţinut al treilea, dar cel mai mare profit trimestrial din istoria de 15 ani a companiei, de 311,5 milioane dolari, pe fondul sporirii livrărilor de maşini.



Rezultatul, comentează BBC, este o victorie a directorului executiv Elon Musk, care a promis investitorilor profituri în acest an. Cel mai recent trimestru profitabil al companiei a fost în 2016.

Într-o scrisoare către investitori, Musk a definit trimestrul drept „istoric”, un rezultat al unei munci incredibil de grele. El a adăugat că Tesla va obţine profit şi în cel de-al patrulea trimestru al anului.

Tesla nu a raportat niciodată un profit anual.

Rezultatul vine pe fondul creşterii cererii Model 3, cea mai recentă variantă de automobil electric fabricată. Compania a fabricat 80.000 de automobile în perioada invocată, din care peste 60% au fost Model 3, ceea ce a crescut cifra de afaceri la 6,8 miliarde de dolari, mai mult decât dublu faţă de perioada similară a anului trecut.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?