Prin ce schimbări dramatice va trece agricultura din România în viitor

 

Efectele schimbărilor climatice se resimt din ce în ce mai mult în România. Potrivit experților, mai mult de jumătate din întreaga suprafață a țării se află într-un proces de deșertificare, ceea ce va face ca cultivarea plantelor să devină imposibilă. Care este soluția?

Dacă nu crezi în încălzirea globală, Valeriu Tabără, președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu Șișești" îți arată toate modurile în care schimbarea climatică a afectat în ultimii ani România. De asemenea, el crede că țara noastră va avea foarte mult de suferit din cauza temperaturilor extreme, drept urmare ar trebui să găsească o cale prin care să se adapteze la noile condiții climatice în ceea ce privește cultivarea plantelor.

Mai exact, Valeriu Tabără spune că irigațiile sunt insuficiente de mult timp în România, în consecință procesul de deșertificare a afectat aproximativ 70% din suprafața țării. Iar acest lucru a afectat enorm de mult culturile actuale de la noi. O soluție, din punctul lui Tabără de vedere, ar fi ca fermierii să schimbe culturile și să planteze hibrizi rezistenți la perioadele lungi de secetă. De asemenea, el mai spune că semănatul trebuie să se producă mai devreme, pentru a evita canicula.

„Ce înseamnă schimbările climatice pentru România? O încălzire treptată, care în ultimii 15-20 de ani, a ajuns la 2 – 2,5 grade Celsius. O creştere a temperaturii, fie numai cu o jumătate de grad, influenţează fenomene majore la nivel de ţară. Procesul acesta de aridizare nu a apărut de acum, a apărut de acum mai mult de 50 de ani. La nivel global se vorbeşte despre deşertificare", a explicat Valeriu Tabără.

Așa că soluția pe termen lung propusă de Valeriu Tabără ar fi cultivarea plantelor care se găsesc în zonele calde de pe mapamond. „Cred că multe plante din zonele calde pot să îşi facă loc, la un moment dat, de pildă măslinul. Putem produce smochine, kiwi, susan, ricin sau bumbac, dar toate acestea într-un sistem coordonat. Unele (pot fi cultivate) chiar cu succes, dar altele pot fi introduse treptat, pe soiuri care să se potrivească pentru ţara noastră", mai spune Tabără.

Sursa



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?