Scenariul halucinant în PSD, Olguța Vasilescu și Ilan Laufer fac rocada

 

Prima reacție din PSD după refuzul președintelui Klaus Iohannis de a-i accepta pe Olguța Vasilescu și pe Ilan Laufer ca miniștri a venit din partea secretarului general Codrin Ștefănescu. El a precizat că ar fi o posibilitate ca PSD să revină cu aceleași două nume, Olguța Vasilescu și Ilan Laufer, dar inversând portofoliile pentru care sunt propuși. 



„Este inadmisibil. Are din ce în ce mai mult reacții din astea halucinante. Nu vorbim numai de sabotarea Guvernului României, ci de sabotarea continuă a intereselor României. Să refuzi doi miniștri…adică, pe ce considerente?”, a declarat Codrin Ștefănescu, care a precizat că Iohannis trebuie să respecte Constituția.

”Se pot face multe lucruri, putem inversa să propunem pe Olguța la Dezvoltare și Ilan la Transporturi și să nu poată refuza. În orice caz suntem șocați. Olguța Vasilescu e unul dintre cei mai buni manageri pe care i-am avut. Nu sunt schimbătoare vremurile și oamenii de partid sunt oameni competenți. În funcție de ce ne-am propus trebuie să apăsăm un pic pe accelerație, pentru că în ultima perioadă am tot fost șicanați de dl Iohannis, de grupurile #rezist și de rezoluția în PE și de grupurile în Parlamentul European”, a declarat Ștefănescu, într-o intervenție telefonică la Antena 3, potrivit Mediafax.

Președintele are dreptul să refuze o singură dată propunerile pentru funcțiile de miniștri, iar premierul nu poate reveni cu aceleași propuneri.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?