Preşedinţie: CSAT nu a aprobat încheierea unor protocoale între SRI şi DNA

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării nu a aprobat, prin hotărâri, încheierea unor protocoale între Serviciul Român de Informaţii şi Direcţia Naţională Anticorupţie sau între SRI şi alte entităţi ale statului, a informat Administraţia Prezidenţială.



"Consiliul Suprem de Apărare a Ţării nu a aprobat, prin hotărâri, încheierea unor protocoale între Serviciul Român de Informaţii şi Direcţia Naţională Anticorupţie sau între Serviciul Român de Informaţii şi alte entităţi ale statului şi nu a stabilit, prin prevederile hotărârilor aprobate, atribuţii suplimentare în sarcina acestora. Protocoalele au fost încheiate fie la solicitarea Serviciului Român de Informaţii, fie la solicitarea celorlalte entităţi implicate, în baza unor prevederi ale legilor sau regulamentelor proprii de organizare şi funcţionare. O parte dintre protocoalele încheiate între Serviciul Român de Informaţii şi alte instituţii ale statului român au fost deja puse la dispoziţia Comisiei parlamentare pentru exercitarea controlului asupra activităţii SRI, la solicitarea acesteia", arată sursa citată.

Precizările au fost făcute în contextul afirmaţiilor recente vehiculate în spaţiul public referitoare la protocoale secrete încheiate între SRI şi alte instituţii în baza unor hotărâri ale CSAT.

"Conform prerogativelor legale conferite de Constituţia României şi de Legea de organizare şi funcţionare nr. 415/2002, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării este autoritatea administrativă autonomă învestită cu organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională. Prin deciziile sale, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a stabilit cadrul general strategic de coordonare pe domenii precum combaterea criminalităţii organizate şi a corupţiei, a contrabandei, combaterea evaziunii fiscale, prevenirea şi combaterea terorismului. Prin deciziile Consiliului Suprem de Apărare a Ţării sau pentru punerea în aplicare a prevederilor acestora, nu s-a stabilit în mod concret şi nu s-a impus încheierea unor protocoale între instituţiile statului român", menţionează Preşedinţia.

Administraţia Prezidenţială a mai precizat că aceste protocoale reprezintă acorduri bilaterale sau multilaterale, încheiate cu acordul părţilor implicate, cu respectarea prevederilor legilor şi regulamentelor proprii de organizare şi funcţionare.

"Prin hotărârile adoptate, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării nu a stabilit instituţiilor abilitate ale statului atribuţii suplimentare faţă de cele prevăzute în actele normative în baza cărora li se asigură organizarea şi funcţionarea. La nivelul CSAT, au fost aprobate doar direcţii de acţiune şi măsuri generale pentru prevenirea sau înlăturarea riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, dispuse în temeiul Legii 415/2002", a precizat Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, conform legislaţiei, informaţiile clasificate din categoria secrete de stat pot fi declasificate prin Hotărâre a Guvernului, la solicitarea motivată a emitentului. Totodată, declasificarea ori trecerea la un nivel inferior de clasificare este realizată de persoanele sau autorităţile publice competente să aprobe clasificarea şi nivelul de secretizare a informaţiilor respective. Informaţiile se declasifică dacă: termenul de clasificare a expirat; dezvăluirea informaţiilor nu mai poate prejudicia securitatea naţională, apărarea ţării, ordinea publică ori interesele persoanelor de drept public sau privat deţinătoare; clasificarea a fost atribuită de o persoană neîmputernicită prin lege.

"Întrucât Consiliul Suprem de Apărare a Ţării nu a emis hotărâri prin care să impună încheierea unor protocoale între Serviciul Român de Informaţii şi alte entităţi sau hotărâri prin care să aprobe astfel de protocoale, activitatea de desecretizare a acestora nu intră în responsabilitatea Consiliului şi, cu atât mai puţin, a preşedintelui României", a mai arătat Administraţia Prezidenţială.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?