Preşedintele Serbiei, în vizită oficială în România. Joi va fi primit de Klaus Iohannis

Preşedintele Serbiei
Preşedintele Serbiei

Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi joi, la Palatul Cotroceni, pe omologul său sârb, Aleksandar Vucic, în cadrul vizitei oficiale pe care acesta o efectuează la Bucureşti.



Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul discuţiilor, cei doi şefi de stat vor aborda căile de aprofundare a cooperării bilaterale, atât la nivel politic, cât şi economic şi sectorial. De asemenea, vor fi discutate modalităţile de sprijin din partea României în ceea ce priveşte procesul de aderare a Serbiei la Uniunea Europeană, inclusiv din perspectiva deţinerii de către ţara noastră a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului 2019.

Cei doi preşedinţi vor aborda şi problematica minorităţilor naţionale din cele două ţări, aspecte de interes comun privind cooperarea în Balcanii de Vest şi principalele evoluţii în dosarul "Kosovo".

Oficialul sârb efectuează vizita în România la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis.

Vizita are loc ca urmare a contactelor bilaterale româno-sârbe intense din ultimii ani şi confirmă caracterul foarte bun al relaţiilor dintre Bucureşti şi Belgrad, precizează Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele Klaus Iohannis a efectuat o vizită oficială în Republica Serbia, în iulie 2015, conform Agerpres.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?