Presa engleză: Goian în vizorul lui Aston Villa! Argăseală: "Deocamdată nu a venit nicio ofertă pe fax"

 
Foto: NewsIn
Foto: NewsIn
Steaua ar putea da o nouă lovitură financiară, una mai mare decât transferul fostului căpitan Rădoi la arabi. Presa din Insulă a scris miercuri despre interesul grupării engleze Aston Villa pentru Dorin Goian, fundaşul Stelei şi al echipei naţionale. Potrivit informaţiilor din presa engleză, longilinul jucător al roş-albaştrilor este de mult timp în vizorul grupării de pe “Villa Park”, care caută acum un înlocuitor pentru danezul Martin Laursen, care s-a accidentat grav şi şi-ar putea încheia cariera.

Martin O'Neill vede în Dorin Goian înlocuitorul perfect pentru Laursen, iar englezii anunţă că Villa a început tatonările cu gruparea din Ghencea. Presa engleză îl estimează pe Goian la 5.5 milioane de lire sterline (6.14 milioane de euro). Preşedintele Stelei a declarat că ştie de interesul grupărilor din Vest pentru Goian, însă deocamdată nu este nimic oficial.

“M-aş bucura să primim o asemenea ofertă pentru Goian din partea unui club ca Aston Villa. Deocamdată nu a venit nimic pe fax, doar ce am văzut şi eu în presă. Din câte ştiu, la ultimele meciuri ale Stelei au fost prezenti scouteri ai echipelor din Europa Occidentală. Goian a fost şi anul trecut la un pas să plece în Anglia. Atunci era dorit de Sunderland", a declarat Valeriu Argăseală.


Sursa citată mai notează că Goian este disperat să părăsească Steaua, după ce echipa e doar pe locul 6 în Liga I, după un sezon dezamăgitor.

Dorin Goian a venit în 2004 la Steaua, de la FCM Bacău, şi mai are contract cu gruparea din Ghencea până în 2010.

Aston Villa ocupă locul 5 în Premier League, cu 55 de puncte după 34 de etape. 

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?