Grindeanu se întoarce. Mihai Tudose l-a propus pe fostul premier la șefia ANCOM

 

Premierul Mihai Tudose a trimis, luni, Birourilor Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului propunerea sa pentru funcţia de preşedinte al ANCOM. Cel care ar urmea să preia șefia autorității este chiar fostul prim-ministru Sorin Grindeanu. 

Pe ordinea de zi a Birourilor Permanente Reunite de luni dimineaţă figurează demisia lui Adrian Diţă din funcţia de preşedinte al ANCOM şi propunerea din partea premierului Mihai Tudose pentru acest post.

Vineri, fostul preşedinte al ANCOM, Adrian Diţă, şi-a depus demisia.

”Propunerea PSD pentru a-l înlocui? Cel care l-a propus pe domnul Diță la ANCOM și care a fost dat jos de PSD din funcția de prim-ministru. Adică domnul Sorin Grindeanu”, scrie deputatul Cătălin Drulă, pe Facebook. 

Informația a fost confirmată oficial de secretarul Camerei Deputaților.

Comisiile parlamentare de specialitate au termen până pe 26 octombrie să-l audieze pe Sorin Grindeanu, candidatul pentru funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), a declarat luni secretarul Camerei Deputaților, Ioana Bran.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?