Premierul şi glumele sale: "Râdeam cu nişte colegi, să schimbăm legea până nu rămâne Halep gravidă"

Premierul şi glumele sale: "Râdeam cu nişte colegi, să schimbăm legea până nu rămâne Halep gravidă"
Premierul şi glumele sale: "Râdeam cu nişte colegi, să schimbăm legea până nu rămâne Halep gravidă"

Premierul Mihai Tudose se ţine de glume, dacă le putem numi aşa. Acesta a declarat luni seară, la Antena 3, că intenția de plafonare a indemnizației pentru creșterea copilului la o sumă maximă echivalentă cu 1.800 de euro are în vedere evitarea pe mai departe a unor derapaje în domeniu și elaborarea unei legi care să nu mai poată fi interpretată. Acesta a mai adăugat: "Mai în glumă, mai în serios, râdeam cu câțiva colegi: 'domn'e, hai să o schimbăm (legea — n.r.) până nu-i încolțește foarte serios ideea, cuiva, să rămână gravidă, să facă un copil, mă refer la Simona Halep".