Predicţie terifiantă: Până în 2100, vom fi asemeni ZEILOR

 

Până în 2100, oamenii ar putea avea puterile zeilor din Olimpul antic! Aceasta este predicţia celebrului futurolog şi fizician Michio Kaku. 



Precum Zeus, vom putea mişca obiecte cu puterea minţii, iar precum Venus, vom avea un trup perfect şi veşnic tânăr, susţine Kaku.

Ca şi Apolo, vom călători cu vehicule care nu consumă energie din surse externe, vom avea animale de companie precum Pegas, care nu a coborât niciodată din aer sau care au disprut de pe suprafaţa Terrei cu zeci de mii de ani în urmă. 

Celebrul futurolog subliniază ideea că, la fel cum nouă ni s-ar putea părea imposibile astfel de predicţii, cel mai probabil la fel ar fi reacţionat şi oamenii de la începutul secoulului trecut faţă de tehnica uzuală din zilele noastre.

Imaginaţi-vă ce ar gândi un om obişnuit de la 1900, pentru care telegraful era tehnologie de vârf, dacă ar fi pus in faţa tehnologie spaţiale, a GPS-urilor şi reţelelor virtuale? Cel mai probabil ne-ar considera vrăjitori, crede Michio Kaku

Michi Kaku este unul dintre cei mai renumiţi savanţi din domeniul popularizării ştiinţei, mai ales datorită programelor sale la cele mai importante reţele TV din domeniu, precum Discovery sau BBC. 

sursă foto: https://www.clavielle.com

sursă video: bigthink.com



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?