Președintele Igor Dodon amenință România cu ONU și Consiliul Europei

Igor Dodon
Igor Dodon

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, ameninţă România cu ONU şi Consiliul Europei. Mai exact, liderul de la Chişinău a anunţat că se va adresa celor două organizaţii pentru că acţiunile României reprezintă, din punctul său de vedere, riscuri pentru statalitatea Republicii Moldova.



”În cel mai scurt timp eu mă voi adresa cu o scrisoare oficială ONU şi CoE. În aceste organizaţii noi suntem membri: şi Republica Moldova, şi România. Atunci când un stat vecin, la nivel de organe oficiale de stat - mă refer la unele legi adoptate de Parlamentul României - întreprinde acţiuni care prezintă riscuri pentru statalitatea Republicii Moldova, vreau sa aflu poziţia partenerilor externi”.

Este avertismentul transmis de Igor Dodon după reuniunea Consiliului de Securitate al ţării. El a precizat că cei mai mulți membri ai consiliului au condamnat declaraţiile privind unirea Republicii Moldova cu România, adoptate de aleşii locali ai mai multor localităţi. Mai mult, Consiliul a cerut modificarea legii pentru ca cei care au semnat declaraţiile simbolice să fie traşi la răspundere.

”Cei care au aprobat astfel de declaraţii şi continuă să o facă - vor fi prevederi legale penale şi veţi răspunde în faţa legislaţiei. Constituţia prevede că orice acţiuni care duc la lichidarea statalităţii sunt anticonstituţionale”, a mai spus președintele R. Moldova.

Dodon şi-a expriumat şi îngrijorarea în legătură cu manifestaţiile unioniste preconizate pentru sfârşitul lunii martie.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?