Povestea necenzurată a unei nimfomane: O făceam de 5 ori pe zi și tot nu mă săturam

 
Povestea necenzurată a unei nimfomane: O făceam de 5 ori pe zi și tot nu mă săturam
Povestea necenzurată a unei nimfomane: O făceam de 5 ori pe zi și tot nu mă săturam
Povestea necenzurată a unei nimfomane: O făceam de 5 ori pe zi și tot nu mă săturam Povestea necenzurată a unei nimfomane: O făceam de 5 ori pe zi și tot nu mă săturam Povestea necenzurată a unei nimfomane: O făceam de 5 ori pe zi și tot nu mă săturam

Aceasta este povestea Rebeccăi, o femeie care a trecut prin episoade teribile de depresie din cauza dependenței de sex. Află, din materialul următor, ce a declanșat coșmarul.

"Dependența era atât de mare, încât, deși făceam sex de 5 ori pe zi, nu mă săturam. Simțeam că sunt incompletă!", mărturisește, astăzi, Rebecca.

Totul a început după nașterea celui de-al treilea copil. "În acea perioadă, treceam printr-o depresie cumplită", își începe femeia povestea. "Am fost îngropată în gânduri negre timp de doi ani. Mi-au măcinat viața, secundă cu secundă. Apoi, brusc, am început să simt o poftă nebună de a întreține relații sexuale. Fără să-mi dau seama, în scurt timp, numai la asta mă gândeam. Sexul îmi acaparase viața, mintea, trupul", continuă Rebecca.


Oamenii care au dezvoltat o astfel de dependență de sex au nevoie de ajutor de specialitate, deși astfel de afecțiuni nu sunt recunoscute ca fiind boli, spun psihologii.

"Simțeam că nimic nu mă poate ajuta", mai spune Rebecca.

Dependența de sex ar urma să fie recunoscută, în curând, de Organizația Mondială a Sănătății, ca fiind o tulburare compulsivă.

"Este ceva real. Știu că există! Am trăit-o mai bine de doi ani. Dependența de sex este o boală, la fel ca dependența de pornografie", mai spune Rebecca.

Femeia urmează, în prezent, un tratament de specialitate și speră ca, în curând, să iasă din coșmarul în care s-a pierdut.

Prima carte pornografică din Marea Britanie a fost descoperită. Experiențe sexuale șocante

"După o vreme, m-a întrebat, aproape șoptit, dacă vreau să facem dragoste înainte să se întoarcă bătrâna. S-ar fi simțit mult mai bine după, îmi spunea... Ceva mai târziu mi-am dat seama că aparenta slăbiciune era doar o mască prin care-și ascundea adevăratele intenții care au rămas la fel de păcătoase ca înainte..." Citește continuarea AICI.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?