Scrisoarea incredibilă trimisă de un deținut care a evadat din Alcatraz: ”A fost foarte greu...”

O scrisoare misterioasă, trimisă către poliția americană de către un prizonier care a evadat din interiorul închisorii Alcatraz în 1962, a provocat isterie pe internet.



Potrivit BBC, cineva care pretinde că este John Anglin a scris poliției din San Francisco în 2013, dar scrisoarea nu a fost făcută public.

”Numele meu este John Anglin. Am evadat din Alcatraz în iunie 1962. Da, toți am reușit să evadăm în acea seară, dar cu greu!”, scrie bărbatul care pretinde că ar fi evadat din Alcatraz alături de alți doi indivizi.

Până astăzi, cei trei rămân printre cei mai urmăriți infractori din SUA, poliția publicând fotografii modificate cu chipurile lor în prezent.

Totuși, ce spune scrisoarea?

Presupusul John Anglin scrie că el și Clarance Anglin, împreună cu prizonierul Frank Morris au trăit liniștiți, după ce au evadat din cunoscuta închisoare în urmă cu aproximativ un secol.

Atorul arată că Frank Morris a murit în 2005, iar Clarance Anglin în 2008, el fiind singurul în viață. Astfel, prin intermediul scrisorii el încearcă să facă o înțelegere cu autoritățile.

”Dacă anunțați la TV că voi ajunge la închisoare pentru nu mai mult de un an și voi primi atenție medicală, o să vă scriu îanpoi să vă spun exact unde sunt. Am 83 de ani și sunt într-o stare fizică proastă. Am cancer”, a scris prespusul John Anglin.

În scriscoare mai scrie că John Anglin a trăit în Seattle cea mai mare parte din viața sa. Alți opt ani i-a trăit în Dakota de Nord.

Bucata de hârtie nu a fost făcută publică de poliția din San Francisco, ci a fost trimisă către redacția CBS News de o sursă secretă.

Cei trei au fost condamați, după ce au jefuit o bancă, ei dovedind că Alcatraz este o închisoare din care nu se poate evada, chiar dacă se află pe o insulă în mijlocul gofului San Francisco.

Prizonierii au săpat, timp de mai multe luni, un tunel, folosind doar linguri ascuțite. Ulterior au confecționat o barcă gonflabilă făcută din pelerine de ploaie.

După lăsarea serii, cei trei au lansat barca pe apă și nu au mai fost văzuți.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?