Povestea impresionantă a bătrânului căruia oamenii îi spun STRADIVARIUS: "Asta a fost ambiția mea"

"Asta a fost ambiția mea: să fac o vioară care să depășească alte viori și am reușit. N-am vrut să rămân numai cu ambiția", spune bătrânul.

Deși aparține, cel puțin din punct de vedere administrativ, de orașul Zalău, Ortelec este și astăzi doar un sat, așa cum a și fost până în 1945, an în care a devenit cartier al municipiului reședință de județ. Numele localității provine de la cetatea care s-a aflat în zonă, și înseamnă în limba maghiară "domeniul cetății", de la cuvintele ungurești "var" — cetate și "telek" — domeniu. Printre cele câteva sute suflete ce formează micuța comunitate din Ortelec, Gheorghe Grec nu este omul care să atragă atenția asupra sa. Modest, mai degrabă retras, se luminează la față doar când aduci vorba despre viorile la care lucrează cu meticulozitate și pasiune.
În vârstă de 72 de ani, meșterul de viori a fost o viață întreagă, așa cum chiar el mărturisește, "dogar la ILF", sau în traducere liberă tâmplarul bun la toate la fosta Întreprindere de Legume Fructe din perioada comunistului. De câțiva ani, suferă de o boală incurabilă, Parkinson, ceea ce nu-l împiedică să lucreze în continuare la viorile sale dragi. Tratează tremurul mâinii cu nonșalanță și spune că munca îl ajută să mai uite de boală. Uneori, chiar se amuză de unul singur atunci când pune dalta pe lemn și mâna sare singură în altă parte decât cea dorită. De-a lungul timpului, să tot fie vreo 30 de viori făcute în micul atelier din Ortelec, multe dintre ele ajunse în mâinile unor instrumentiști locali, care le apreciază pentru calitatea lor și, de ce nu, pentru prețul mic.

"Ultima am dat-o cu 400 de lei. Poate că ar fi meritat mai mult, dar aveam nevoie de bani", afirmă resemnat Gheorghe Grec.

Printre cei care au cumpărat și utilizează viori de la Gheorghe Grec se numără în special instrumentiști din Zalău, precum Adrian Sabău, profesor de vioară la Liceul de Artă "Ioan Sima" și membru al Ansamblului folcloric "Meseșul" sau Ștefan Iorga, profesor la Școala Populară de Artă și component al Ansamblului folcloric "Porolissum".

"Am cumpărat în urmă cu un an o vioară de la Gheorghe Grec. E un instrument bun, făcut corect, dintr-un lemn sănătos, cu un sunet bun pentru muzica folclorică și la un preț accesibil. Eu cânt cu ea la ansamblul folcloric", susține Adrian Sabău.

Bătrânul a ajuns de la tâmplărie și reparații de butoaie la viori pentru că a vrut să le facă un instrument pentru cântat copiilor săi, conform propriilor sale explicații: "Când erau mai mici, băieții își doreau o vioară, așa că m-am apucat să construiesc una mai mică, pentru copii. Așa am început. Mai apoi am mai făcut una mai mare, pentru un vecin". Despre modul de construcție a unui instrument muzical, altfel pretențios, a învățat de unul singur, citind cărți de specialitate găsite la biblioteca din Ortelec, precum "Vioara și constructorul ei", lucrare apărută în anii '60 la Editura Muzicală.

"Pentru viorile pe care le fac eu am preluat modelul găurilor de rezonanță, însă corpul este, în cazul meu, mai rotunjit. Modelul de care spuneam e de la o vioară pe care Stradivarius a construit-o în 1716 și pe care nu a înstrăinat-o până a murit", povestește bătrânul.

El explică din ce a făcut vioara care a avut cea mai bună sonoritate, în opinia sa: dintr-o scândură de brad ce a stat ani buni la uscat în ușa unei toalete din curtea vecinului.

Limitat de resursele financiare, Gheorghe Grec se descurcă așa cum poate, atât în ceea privește lemnul pentru viori, cât și privind sculele folosite în munca sa. A construit, de exemplu, o rindea cât un deget de mare, cu care finisează corpul viorii. Deși lutier amator, bătrânul lucrează cu unități de măsură mai mici de un milimetru, atunci când este vorba de cutia de rezonanță a instrumentului muzical. Are și o rețetă proprie de lac, pe care îl prepară: terebentină, ulei de terebentină, ulei de in și sacâz.

O vioară o face într-o lună de zile. Asta dacă se ține de ea și nu este obligat să mai lucreze și pe lângă casă, la săpat grădina sau la alte treburi gospodărești.

"Dacă aș avea timp, aș putea lucra 24 de ore din 24 în atelier, doar la construcția de viori", spune meșterul.

Văzând dăruirea cu care lucrează, un grup de apropiați i-a făcut recent o surpriză bătrânului din Ortelec, ducându-l într-o "excursie de studiu" la Reghin, la cel mai mare producător de viori din România. Asemeni unui copil într-o fabrică de jucării, lutierul amator din Sălaj a vizitat secțiile fabricii, cerând la tot pasul informații despre procesul tehnologic, realizat și aici în mare parte manual. A fost experiență care îl va ajuta pe Gheorghe Grec la realizarea viitoarelor instrumente, mai ales că, impresionați de pasiunea acestuia, cei de la fabrică i-au făcut cadou materia primă — lemn de brad, paltin creț și lac — pentru construcția unei noi viori.
Comparația dintre Stradivarius și Grec este una cu siguranță exagerată. O exagerare voită însă, care nu vrea să spună altceva decât că atunci când îți urmezi visul, nimic nu este imposibil. Cei îi leagă pe cei doi, la sute de ani distanță, este pasiunea pentru această meserie și dorința de a realiza un instrument muzical desăvârșit.