Ponta îl susţine pe Tăriceanu pentru şefia Senatului

Călin Popescu Tăriceanu
Călin Popescu Tăriceanu

Premierul Victor Ponta a declarat că pe Călin Popescu Tăriceanu îl recomandă, atât experiența, cât și prestanța pentru a ocupa funcția de președinte al Senatului.



"Cred că îl recomandă și experiența, și prestanța pentru a fi al doilea om în stat", a declarat Victor Ponta.

Premierul a precizat, în context, că luni social-democrații vor decide pe cine susțin la șefia Senatului.

"Mâine, la conducerea Senatului, pentru că la Camera Deputaților este un social-democrat, eu cred... nu știu ce vor face exact colegii senatori, o să stabilim mâine, dar eu cred că ar trebui să fie cineva care reflecta o gândire de centru-dreapta", a declarat Ponta.

Întrebat dacă PSD îl va susține pe Tăriceanu, el a spus: "Probabil că da".

"O să decidem mâine, în cadrul grupului senatorial, dar eu am discutat cu mai mulți senatori și, sigur, există candidați foarte buni și candidate foarte bune în grupul senatorial al PSD. Ideea de a păstra ceea ce a stat la baza USL-ului, nu era vorba doar de un acord politic, era vorba de o concepție despre România de a avea cât mai multe forțe și gândiri politice reprezentate în conducerea țării, e valabilă. Și atunci, da, probabil că un senator PSD nu va candida la conducerea Senatului", a mai declarat Victor Ponta.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

1 0
troica nociva
10 Mar 23:34
Este intelegerea nociva intre varan , plagiator si tradicean . A fost facuta in cel mai mafiot stil posibil . Astia trei joaca masiv alba-neagra cu romanii .
Răspunde
1 0
ADEVAR
10 Mar 23:01
Plastograful este argatul lui felix . Propunerea rusinoasa este a lui felix . Chiar si aurolacii stiu acest adevar .
Răspunde
1 0
ADEVAR
10 Mar 23:00
Plastograful este argatul lui felix . Propunerea rusinoasa este a lui felix . Chiar si aurolacii stiu acest adevar .
Răspunde
1 0
ADEVAR
10 Mar 22:59
Plastograful este argatul lui felix . Propunerea rusinoasa este a lui felix . Chiar si aurolacii stiu acest adevar .
Răspunde
4 -3
gogu
10 Mar 09:03
Udrea: La prezidenţiale, e important să beneficiem de personalitatea politică dictatoriala a lui Băsescu Demisul ,magnificul cocalar ,etern si bun in toate , groparul Romaniei cu drag udrea !!...ce mai e soarele...lumina basitilor cu ochelari .....e buna mafia pedeleaca esapate refulata in PMPSECU !!! si stropita de mafioti basiti la GOLDENSPRIT!!!!
Răspunde
5 -2
FOCA
10 Mar 08:43
DOUA GUNOAIE POLITICICE IAR PONTA SA TINA MINTE CA ASA CUM E TRADEAZA VA FINSI EL LA RINDUL SAU TRADAT IAR CA SA CANDIDEZE LA PRESIDENTIE VA TREBUI SA-SI DE DEMISIA DIN FUNCTIA DE PREMIER SI ATUNCI SA VEZI PE CINE VA PUNE BASE SI CUM VA CISTIGA EL PRESIDENTIA DE ACEEA NU PREA VREA EL SA CANDIDEZE
Răspunde
3 -1
Nume*
10 Mar 08:48
12 ohooo...
Nu s-a vazut pina azi tradator in lume care sa se gindeasca vreodata ca va fi la rindu-i tradat! Din partea asta, iti racesti gura de pomana...
2 -4
FLASH
10 Mar 08:53
5 RAPAN COCLIT BOLSEVIC MAI SU''GE TU PU''LA LUI BASE SI BLAGA, UDREA ,MACOVEI TOTI SECU..SCARBA BOLSEVICA COMUNISTA BASISTA...BASINA >>PUTI!! RESTULE JALNIC BOLSEVIC NAZIST FOCA PROASTA!!
8 -3
gogu
10 Mar 08:14
dezgustator, plagiatorul si tradatroul de tariceanu
Răspunde
2 -2
gigi
10 Mar 08:55
6 Du-te, mai,in p.i.z.d.a mati-i de bolsevic manipulator si instigator! Las` ca veti vedea cate milioane va vor urma,dupa RAUL ENORM pe care l-ati facut Romaniei si romanilor in 3 ani mafioti pedelaci ! Bata-va Dumnezeu sa va bata,nemernici!!!!!!!!!
5 -2
Nume*
10 Mar 07:42
Oho-hoooo!

Desiogur, desigur!!! Acum il pune pe Trainiceanu Presedintele Senatului, maine il pune pe Geoana Presedintele Romaniei, Poimanine il sustine pe Antonescu, si raspoimaine arunca Dragnea BOMBA!

Cine mai da 2 parale pe ce spun astia?! Poate UDMR-ul! Darastia nu-l lasa pina nu transpun in lege toate promisiunile. Numai cu fraierii de romani se joaca ei. Alba- Neagra...
Răspunde
6 -2
Zorro
10 Mar 07:35
tariceanule ce-ai zice daca te-ar pune ponta birjar la o caruta ca aia sigur nu polueaza si sa-ti dea salar de 250 euro sa simti cum se traieste in Romania
Răspunde
6 -2
Dorina
10 Mar 07:28
Omul care este cu executivul la psd a spus ca nu se fac colaborari cu persoane fizice,exact ce este acum tariceanu,nu are nici partidul dospit,nu este nici independent deci!!! Daca veniti cu declaratii in fata populatiei tineti va cuvantul macar ,daca nu vi se pare prea mult ,de rezultate concrete nici nu mai vorbim. Daca spui NU sa ramana asa nu mai va luati cuvantul inapoi !!!!!.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?