PONTA îi cere lui Băsescu convocarea CSAT, pe tema Ucrainei şi a "provocărilor" Rusiei

 
PONTA îi cere lui Băsescu convocarea CSAT
PONTA îi cere lui Băsescu convocarea CSAT
FOTO: Mediafax

Premierul Victor Ponta i-a solicitat marţi preşedintelui Traian Băsescu convocarea CSAT, pentru discuţii pe tema crizei din Ucraina, dar şi a disputei Bucureşti-Moscova generată de închiderea spaţiului aerian al României pentru zborul vicepremierului rus Dmitri Rogozin. 

Reprezentanţii Guvernului, constituind mai mult de o treime dintre membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), vor trimite, marţi, preşedintelui Traian Băsescu solicitarea de convocare a unei reuniuni extraordinare a CSAT privind situaţia politică din regiune, a anunţat premierul Ponta.

El a precizat cã solicitarea de convocare a unei astfel de reuniuni se bazează pe înrăutăţirea în ultima perioadă a situaţiei din Ucraina, prin continuarea actelor de încălcare a normelor de drept şi a acordurilor internaţionale, dar şi pe acţiuni provocatoare din partea unor oficiali ai Rusiei.

Premierul a apreciat că, dat fiind aceste considerente, este necesar ca România să aibă o poziţie instituţionalizată la nivelul CSAT şi a precizat că înaintarea către Preşedinţie a solicitării de convocare a unei reuniuni CSAT a fost decisă în urma unei discuţii avute cu miniştri membri ai Consiliului, cu atribuţii în domeniul securităţii şi apărării.

Marţi dimineaţa, aflat la Parlament, premierul Ponta a fost întrebat dacă e nevoie în acest moment de o şedinţă CSAT, în urma declaraţiilor vicepremierului rus Dmitri Rogozin, el arătând că va avea la Guvern o discuţie cu miniştrii care fac parte din CSAT şi va face un anunţ în legătură cu acest subiect înaintea şedinţei Executivului.
"O să am o scurtă discuţie acum la Guvern cu miniştrii care fac parte din CSAT şi imediat, înainte de şedinţa de Guvern, o să fac o declaraţie pe această temă", a precizat Ponta, după ce a fost solicitat să comenteze ultimele declaraţii ale lui Rogozin.

Întrebat dacă e nevoie în acest moment de o şedinţă a CSAT, ca urmare a acestor declaraţii ale oficialului rus, Ponta a răspuns: "Asta vreau să vă anunţ. După ce discut cu miniştrii, vă anunţ la Guvern".

Premierul Victor Ponta a afirmat, luni seară, că a verificat când a fost organizată ultima reuniune a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) şi a arătat că aceasta a avut loc pe 27 martie, când nu izbucniseră încă incidentele violente din Ucraina. 

Ponta: Cât e Băsescu în campanie, eu o să iau toate deciziile importante pentru România! 

El a arătat, astfel, la România TV, că afirmaţia preşedintelui Traian Băsescu, conform căruia situaţia Ucrainei s-a discutat de mult în CSAT, dar premierul nu şi-a dat seama când, nu se justifică.

Ponta a precizat că, probabil marţi, îi va transmite preşedintelui documentele pentru convocarea unei reuniuni a CSAT privind situaţia din Ucraina.

În urmă cu o săptămână, premierul Victor Ponta a anunţat, după o discuţie cu miniştrii Apărării, de Interne şi Externe, că marţi va primi o analiză la zi privind situaţia din Ucraina şi Moldova şi o actualizare a strategiei României, acte pe care, ca vicepreşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), le va înainta preşedintelui pentru a fi discutate în CSAT.

În replică, preşedintele Traian Băsescu a declarat că face apel la premierul Victor Ponta să nu terfelească CSAT, care nu este "un club de dezbatere", şi i-a cerut să depună, chiar şi în noaptea de duminică spre luni, o strategie pe situaţia din Ucraina, dacă vrea convocarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. El a arătat că situaţia Ucrainei s-a discutat de mult în CSAT, dar premierul Ponta nu şi-a dat seama când. 

Dmitri Rogozin vrea o reacție foarte dură la adresa lui Victor Ponta: Nu mai avem ce discuta

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
8 -2
NASOL
14 May 05:22
Basescu si ponta s-au dovedit a fi doi PINGUINI in fata rusilor . S-au lasat atrasi in jocul provocarilor ca doi diletanti politici . Au transformat cazul in campanie electorala personala fara a banui consecintele grave .
Răspunde
7 -2
@nasol
14 May 07:43
4 doar plagiatorul iresponsabil vrea CSAT pe teama unor declaratii de pe retelele de socializare, phrostule!
1 -2
@nasol
14 May 09:53
4 Pai, tranzitarea spatiului aerian romanesc de catre avionul in care se afla Rogozin a fost un fapt confirmat. Dreptul de tranzitare a fost obtinut de la Eurocontrol pt. o cursa privata, fara sa se precizeze cine ar fi la bord.La intrebarile autoritatilor aeronautice romanesti, pilotul avionului a devenit evaziv si abia dupa ce ai nostri au avut confirmarea, din alte surse, a listei de pasageri, autoritatile romanesti competente au refuzat dreptul de tranzit al aeronavei respective dinspre R. Moldova. Presupun ca refuzul de tranzitare i-a fost comunicat pilotului fix dupa ce aeronava deja trecuse fraudulos si pisiceste(cu Rogozin la bord) prin spatiul aerian romanesc. Ideal era ca Rogozin sa se intoarca la Moscova pe aceeasi ruta aeriana pe care a sosit in R.Moldova. Cine stie ? Si-o fi dorit un mic ocol , pt. divertisment. O fi fost prea plictisitor zborul initial si s-a gandit ca macar la intoarcerea acasa sa fie ceva mai palpitant, prin incalcarea sanctiunilor impuse de UE unor oficiali rusi. Ce sa fi facut autoritatile romanesti intr-o astfel de situatie , cand avionul este deja in tranzit, cu personajul non grata la bord ? Sa doboare avionul, ca sa-l nimiceasca pe intrus, pt. a respecta interdictiile impuse de UE, cu sloganul "p-aici nu se trece" ? Il lasi sa treaca fraudulos pe narod, comunicandu-i refuzul de tranzitare. Sanctiunile impuse de UE in privinta oficialilor rusi nu vizeaza uciderea lor, cu sange rece, atunci cand forteaza nota ca sa incalce interdictia ...pt. a vedea ce se intampla. Restul e can-can.
17 -1
iresponsabilul mincinos Ponta a interzis zborul avionului lui Rogozin, nu SUA sau UE
13 May 16:14
"Întrebată dacă SUA au avut vreun rol în interzicerea accesului, Jen Psaki a precizat că nu este la curent cu aşa ceva.
"Nu, din câte ştiu eu. Voi verifica, dar e puţin probabil", a mai spus purtătoarea de cuvânt."

Deci iresponsabilul Ponta minte din nou. Ponta si oamenii lui iresponsabili au interzis zborul avionului lui Rogozin, nu SUA sau UE !!!

Iresponsabilul mincinos Ponta baga tara in razboi !!!
Răspunde
16 -1
vaivai!
13 May 16:49
3 Da, dementull ne-a bagat in pericol iminent de razboi, si apoi ne spune ca e linistitor ca vin americanii sa vada ce e de facut in caz ca incepe razboiul din cauza actiunilor lui pripite si iresponsabile!
8 0
Antonie
14 May 10:22
4 Daca muschii lui Ponta au interzis acel avion ,avand in vedere ca a incalcat niste drepuri internationale,inseamna ca e grav.Aceasta fapta iresponsabila poate fi in trei minute calmata cu cererea DEMISIEI de urgenta lui Ponta.Dupa atatea gafe diplomatice facute,aceasta,ultima, e picatura din pahar.De ce partidele de ,,opozitie,, nu-si pastreaza opozitia pana la sfarsit,si ,unindu-se ,sa zvarla afara aceasta ciumete de om?
16 -1
13 May 15:04
Basescu, Crin si Ponta naufragiaza pe o insula pustie.
Aflati pe plaja, Crin se erijeaza in conducator al grupului si propune ca fiecare sa o ia in alta directie ca sa-si mareasca sansele de a gasi resurse pentru supravietuire.
Se despart: Crin merge ce merge prin padure, cauta, ciuleste urechile, dar degeaba! Nici urma de ceva comestibil, cat de cat.
Intr-un final, ajunge intr-un luminis, in care Basescu deja isi facea un gratar! Fericit, se duce la el si il imbratiseaza!
- Bravo, Basescule! Mai Traiane, eu intotdeauna te-am admirat. Stii sa te descurci in orice situatie, se vede ca ai fost marinar. Ce mai, esti tare! Auzi, intre noi fie vorba, mie Ponta asta nu mi-a placut niciodata!
La care Basescu raspunde sec:
- Nu-ti place, nu mananci!
Răspunde
17 0
13 May 15:03
Ponta intră val-vârtej în salonul de terapie intensivă în care este internat Năstase: - lăsaţi-mă să intru, lăsaţi-mă să intru, sunt Doctor!!!
Răspunde
9 -3
ION Ag
13 May 15:01
Poate se gandesc sa discute si despre depasirea prevederilor conventiei din 18 mai 1974 de la Geneva privind utilizarea armelor meteorologice (Weather warfare). Ca ploua si da cu grindina peste tot in Europa, America, numa' la rusi nu.
Răspunde
5 -2
ION Ag
13 May 15:12
3 Mii de scuze. Este vorba despre tratatul " Environmental Modification Convention (ENMOD), formally the Convention on the Prohibition of Military or Any Other Hostile Use of Environmental Modification Techniques" si a fost semnat in 1977 nu in 1974, dar a intrat in vigoare in 5 oct 1978.
Eram mic pe vremea aceea...
2 -3
rhino
13 May 19:00
2 Pe rusi ii iubeste Dumnezeu pentru ca sint atei, de aia nu plou cu piatra in Rusia.
18 -1
vax
13 May 14:57
Ce-i, fai, Ponto, ti-e frica, te bombardeaza rusii ?
Răspunde
13 -1
Concluzia
13 May 14:46
"Întrebată care este reacţia SUA faţă de declaraţiile vicepremierului rus Dmitri Rogozin care a scris pe Twitter că va reveni în România cu un bombardier strategic, după ce i s-a interzis accesul în spaţiul aerian românesc, Jen Psaki a precizat: "Cu siguranţă că nu considerăm că acest gen de retorică inflamatoare este de folos".

"Ştiu că era într-o vizită în Moldova în acel moment. Evident că aceasta este o zonă în care sprijinim şi vom continua să sprijinim negocierea unui acord cuprinzător privind conflictul, care să garanteze suveranitatea şi integritatea teritorială a Moldovei, asigurând, totodată, un statut special pentru Transnistria", a spus purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, în cadrul unui briefing de presă.

Întrebată dacă SUA au avut vreun rol în interzicerea accesului, Jen Psaki a precizat că nu este la curent cu aşa ceva.
"Nu, din câte ştiu eu. Voi verifica, dar e puţin probabil", a mai spus purtătoarea de cuvânt."
Deci, toti, de la Ucraina pana la SUA!!! se leapada de decizia de a interzice zborul avionului respectiv, Ponta a venit cu ideea tembela de capul lui! Concluzia, demiteti-l pana nu ne baga in razboi descreieratul!
Răspunde
18 -1
Marele comandant
13 May 14:43
Marele Comandant Suprem - Mult Iubitul si Stimatul tovaras Victor Viorel Ponta s-a scapat pe el ca vin baietii sa ii dea dupa ceafa. Pun pariu ca vrea sa propuna ca Basescu sa fie singura voce .
Răspunde
17 -2
Intrebarea
13 May 14:37
Intrebarea care ramane : "De ce merge dl. Ponta cracanat dupa ce a venit de la Eurovision ? "
Răspunde
13 -2
Pericol real
13 May 14:34
Daca pana acum lupta cu basescu a fost doar un pericol pentru bunul simt, de acum lucrurile devin grave si incompetenta crasa a lui ponta devine un pericol public. Fie individul e complet iresponsabil, incompetent si mintal instabil sau face jocul Rusie, tara ce profita de instabilitatea zonei pentru a avansa. Sub pretextul "agresiunii Romanesti" vor ocupa regiunea Odesa. Nu e exclus ca mongoloidul sa fie in ambele alternative.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?